Icono del sitio Gazeta de Spania

1000 DE HECTARE DE PĂDURE DISTRUSE DE INCENDIUL IZBUCNIT ÎNTRE VALENCIA ȘI CASTELLÓN

Incendiul de vegetație izbucnit miercuri seara pe coasta estică a Spaniei, între orașele Valencia și Castellón, este în continuare activ.

Joi, focul a devastat circa 600 de hectare fiind amplificat de rafalele de vânt care au suflat pe tot parcursul zilei îngreunând activitatea pompierilor. Potrivit serviciilor de urgență spaniole, incendiul care se presupune că a fost provocat de un fulger, a distrus aproximativ o mie de hectare de vegetație din Parcul Natural Sierra Calderona.

”Un colectiv format din 482 de persoane, pompieri din cadrul brigăzilor locale și membri ai Unității de Intervenție Rapidă din cadrul Armatei Spaniole (UME) s-au luptat cu flăcările vineri dimineața aceștia beneficiind de ajutorul a 67 de vehicule și 23 de elicoptere și aeronave”,  a anunțat Autoritatea Regională din Comunitatea Valenciană.

Mai multe persoane aflate la ferme din regiune au fost evacuate de Apărarea Civilă, iar circulația pe un drum a fost închisă.

Spania a fost afectată în ultima perioadă de un fenomen de secetă puternică, mai multe zone ale țării fiind în situație de risc de incendiu maxim, printre care și o mare parte din provincia Huelva, unde în noaptea de sâmbătă spre duminică s-a declanșat incendiul din Parcul Donana, una dintre comorile naturale ale Europei.

Salir de la versión móvil