Poliţia Română a desfăşurat, anul trecut, peste 600 de acţiuni şi a destructurat pste 60 de grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri.
Anul 2015 a fost anul marilor capturi de droguri , scoase de polițiștii români de pe piața. În luna aprilie, poliţiştii au ridicat 70 de kg. de cocaină neagră, care erau disimulate în piese de mobilier, iar în luna iulie au ridicat 333 de kg. de heroină transportate cu două autotrenuri.
Anul trecut, poliţiştii antidrog, specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române au continuat să acţioneze pentru reducerea consumului şi traficului de droguri.
Poliţiştii au efectuat peste 1.500 de percheziţii, au pus în aplicare mandate de aducere şi au ridicat din locuinţele celor vizaţi atât droguri de risc şi de mare risc, cât şi alte mijloace de probă.
În lupta împotriva traficului şi consumului de droguri, poliţiştii antidrog au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.
De asemenea, aceştia au cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi cu Serviciul Român de Informaţii.
Activităţile desfăşurate de poliţişti, au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..
Printre cele mai răsunătoare acțiuni sunt cele, în urma cărora cantități impresionante de droguri de mare risc au fost scoase din piața de consum de către polițiștii români.
Astfel, în aprilie 2015, poliţiştii au ridicat 70 de kg. de cocaină de culoare neagră, livrate din Germania, în valoare de 4.200.000 de euro. Pentru a le ascunde, cei în cauză injectaseră drogurile în pereţii interiori ai unor corpuri de mobilă. Toți cei ăn cauză au fost arestați. În acest caz s-a colaborat cu autoritățile din Germania.
De asemenea, în luna iulie, poliţiştii au ridicat 333 de kg. de heroină care erau disimulate în rezervorul unui autotren şi au efectuat în aceeași cauză 5 percheziţii, ridicând 136.000 de euro, 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare şi laptop-uri. Și în acest caz, membrii grupării au fost arestați și cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.