29 IULIE, ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

Orice stat, orice naţiune se identifică fundamental prin simboluri esenţiale: drapelul, stema şi imnul. Prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

Primul imn care a fost intonat în anul 1862, la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării, se numea ”Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor” şi fusese compus de Eduard Hübsch. Imnul, selectat în urma unui concurs public, amintea de Alexandru Ioan Cuza care devenise primul domnitor al Principatelor Unite.

După ce la 14 martie 1881 se făcuse înălţarea României la gradul de regat şi în data de 10 mai 1884, într-o ceremonie fastuoasă fuseseră încoronaţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta, a fost necesar un nou imn de stat. Vechiul imn a fost înlocuit aşadar din 1884, cu „Trăiască Regele”.

Versurile aparţineau lui Vasile Alecsandri şi aminteau de regalitate şi Dumnezeu. Imnul a fost ulterior preluat şi inclus de George Enescu la sfârşitul lucrării sale „Poema Română”.

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi instaurarea republicii, au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, pe muzica lui Matei Socor, era intitulat «Zdrobite cătuşe» şi sugera, prin versurile dramaturgului Aurel Baranga, victoria proletariatului.

Imnul s-a intonat pâna în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie”.

Imnul Republicii Populare Române avea muzica scrisă tot de Matei Socor, iar versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu subliniau prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia stalinistă.

Din 1977, un nou imn, al României Socialiste. Îmnul s-a numit „Trei culori cunosc pe lume”, iar textul era inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu, ale cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului. Se spune că adaptarea versurilor pentru noul imn i-a fi aparţinut chiar lui Nicolae Ceauşescu.

„Trei culori” a fost intonat până în decembrie 1989, când a fost înlocuit cu «Deşteaptă-te, române!», odată cu schimbarea regimului politic după revoluţia anticomunistă.

Versurile imnului au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, iar muzica imnului se crede că ar aparţine lui Anton Pann, deşi melodia, care avea o largă circulație în epocă, ar putea avea de fapt un autor necunoscut.

„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea şi de atunci imnul cu puternic mesaj de patriotism şi libertate a fost cântat în toate momentele cruciale din istoria României.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial, iar în timpul crizei care a urmat după 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania alăturându-se Aliaţilor, imnul a fost cântat spontan şi emis de toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea dictaturii comuniste şi abdicarea regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 , „Deşteaptă-te, române!” şi alte marşuri sau cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu inchisoarea.

Cu ocazia revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte imnul, desi mulţi dintre ei nu cunosteau bine versurile.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”, şi a fost adoptat drept Imn Naţional al României, în 1990.

Timp de câțiva ani „Deşeaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.