24 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

Merkel reia ofensiva şi transmite un mesaj tranşant ţărilor care se opun cotelor de imigranţi

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, acuză din nou lipsa de solidaritate a ţărilor central şi est-europene în criza imigraţiei. Astfel, Merkel reia ofensiva şi transmite un mesaj tranşant ţărilor care se opun cotelor de imigranţi

«Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuţie», a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD.

Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reuşeşte să găsească soluţii, inclusiv în problema refugiaţilor.

Replica Poloniei nu a întârziat, premierul polonez Beata Szydło susţinând că sistemul UE de distribuire a refugiaţilor reprezintă o încălcare a suveranităţii. Acesta a declarat, sâmbătă la Gura Humorului, că politica Uniunii Europene privind migraţia trebuie schimbată, iar statele membre să nu mai fie obligate la cote de migranţi.

«Politica de migraţie actuală nu a avut efecte pozitive şi va trebui schimbată optica, astfel încât să fie alocate ajutoare substanţiale sau mai mari pentru prevenirea acestui fenomen. Această problemă trebuie rezolvată acolo de unde a apărut. Polonia va creşte sprijinul financiar pentru ajutor umanitar. De ce am avut un referendum (pentru ieşirea Marii Britanii din UE – n.r.) şi a avut succes? Clasa politică să-şi pună întrebări şi să tragă concluzii din asta», a spus premierul polonez.

Şi Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declaraţiile cancelarului Germaniei.

«Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa şi deja atrage o opoziţie puternică», susţine oficialul polonez.

Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor.

Germania, Franţa şi Austria au sugerat în mai multe rânduri sancţionarea ţărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaţilor. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE.

România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranţilor.