O româncă de 30 de ani a fost ucisă în Esplugues de Llobregat, în apropiere de Barcelona, fiind înjunghiată cu un cuțit de partenerul ei, cu 30 de ani mai în vârstă.
Crima a avut loc într-un apartament din strada Francesc Layret. Femeia era rezidentă în Spania de mai mulția ani şi avea o fetiţă în vârstă de 4 ani.
Unul dintre vecinii româncei a povestit că în momentul când a venit de la muncă, în jurul orei 21:00, s-a întâlnit cu agenții de poliție ai Mossos care au venit în urma reclamației altui vecin care a anunțat autoritățile că din apartamentul româncei s-au auzit țipete.
Pentru că femeia nu a deschis ușa, vecinul i-a trimis un mesaj pe WhatsApp, prin care a anunțat-o că la ușă sunt autoritățile și pentru că nu a primit niciun răspuns a sunat-o pe sora acesteia.
Polițiștii au încercat să forțeze ferestrele pentru a intra dar acestea nu au cedat așa că au hotărât să o aștepte pe sora româncei. Până ca aceasta să sosească, polițiștii au observat că pe sub ușa de la intrare a început să se prelingă o dâră de sânge.
Câteva momente mai târziu, sora Florentinei a sosit și le-a deschis ușa, dezvăluind un tablou de coșmar. Românca zăcea pe hol într-o baltă de sânge. În apropierea corpului neînsuflețit al Florentinei, a fost găsit și un bărbat care încă mai respira, așa că s-a solicitat prezența unei ambulanțe care l-a transportat pe acesta la spital.
Barbatul, cetățean columbian, începuse o relație cu Florentina de puţin timp. Cu o săptămână în urmă, Florentina, care avea cu 30 de ani mai puţin, a decis să întrerupă această relaţie.
Cercetările au evidențiat că după ce a ucis-o pe româncă, bărbatul a încercat să-și pună capăt zilelor. Din fericire fetița Florentinei nu se afla acasă în momentul crimei.
Consiliul Local din Esplugues de Llobregat și-a exprimat regretul pentru moartea femeii, românca fiind cea de a patra victimă a violenței conjugale în 2016 din această zonă a Cataloniei și a decis instituirea unei zile de doliu local.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA