Potrivit celui mai performant soft anti-plagiat, iThenticate, capitolele 5 și 6 ale lucrării lui Kovesi sunt plagiate în proporție de 50%.
Laura Codruţa Kovesi a plagiat inclusiv lucrările unei persoane cercetate de DNA, se arată în raportul final realizat de Grupul de Investigaţii Politice (GIP) care a analizat lucrarea de doctorat a şefei DNA.
În capitolul 5, şefa DNA a plagiat masiv inclusiv din lucrarea «Elemente de toxicologia drogurilor», publicată în 2006 de profesorul Radu Alexandru Macovei, fost director al Spitalului Floreasca.
Potrivit GIP, mare parte din capitolul 6 este copiată din lucrarea profesorului Maxim Dobrinoiu, «Infracțiuni în domeniul informatic», apărută în 2006. Şefa DNA a preluat cu copy – paste inclusiv titlul Secțiunii din lucrarea originală «Aspecte de drept comparat privind criminalitatea informatică».
«Am sesizat că Kovesi a plagiat dintr un prof univ din medicină pe care ulterior DNA l-a şi anchetat. După ce copia paragrafe întregi din când în când le întrerupea prin modificarea unor cuvinte.
Cel care a făcut modificarea s-a gândit să bage şi aspecte de originalitate. Macovei a scris opiumul cu liniuţă. Kovesi a scris fără. Sfârşitul anilor 30. Ea a scris sfârşitul anilor 1930. Lucrarea lui Dobrinoiu prezenta situaţia din mai multe ţări. Kovesi a schimbat ţările între ele», spune preşedintele GIP, Mugur Ciuvică.
Analiza Grupului de Investigaţii Politice va fi trimisă la Universitatea de Vest din Timişoara, dar si la CNATDCU pentru reevaluarea lucrării de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă