Seria manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României în provincia Valencia a fost încheiată duminică, 4 decembrie, în localitatea Museros, unde elevii cursului “Limba româna, patria mea”, finanțat de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Guvernului României și implementat de către Asociația Suflet Românesc – Alma Rumana, au ținut să cinstească, așa cum știu ei mai bine, imaginea țării de origine și a limbii materne.
Cursul, început în luna mai anul acesta, are 78 de elevi înscriși, în principal din localitățile Museros, Massamagrell, Pobla de Farnals, dar și din Xirivella și alte câteva localități limitrofe Valenciei.
În prezența consului Robert Hellvig de la Consulatul României la Castellon de la Plana, președintelui asociației Daniel Iacob, pastorului Viorel Pavăl de la Biserica Penticostala Betel din Museros, coordonatoarei proiectului Cristina Stroe, au fost realizate trei serbări individuale, câte una pentru fiecare grupă a cursului.
Începand de la ora 16.00, timp de aproape 4 ore, coordonați de către învațătoarea cursului, Anca Mariana Lovaszi, copii au cântat și au recitat poezii, au interpretat o adaptare a schiței ”D-l Goe” de Ion Luca Caragiale, dar și o dramatizare pe tematica Unirii de la 1 Decembrie 1918. La începutul fiecărei serbări, învațătoarea le-a reamintit elevilor semnificația zilei de 1 Decembrie, iar la sfârșit au fost realizate mini-concursuri cu tematica 1 Decembrie – Ziua Națională a României. Lucrările cele mai reușite vor fi expuse, în perioada următoare, pe pereții sălii de curs. De asemeni, copiii au primit fluturași tricolori, iar drapelul național a fost nelipsit de la activitate, la fel ca și însemnele finanțatorului.
Deși era prevăzut ca elevii să primescă cu această ocazie diplomele de participare, din motive obiective această ceremonie a fost amânată pentru ultima clasă de curs din decembrie, ce va coincide cu sfârșitul finanțării acestuia de către DPRRP.
Deoarece Asociația Suflet Românesc – Alma Rumana a solicitat o continuare a finanțării acestui curs și pentru anul viitor, pentru a asigura o continuitate în procesul învățării, cursul va continua din luna ianuarie pe bază de voluntariat, până la obținerea unui răspuns din partea finanțatorului.
La sfârșitul activității consulul Robert Hellvig a avut o discuție cordială atât cu copiii, cât și cu părinții acestora. Elevii cursului i-au pus întrebări despre munca pe care o realizează, iar domnul consul i-a îndemnat să fie întotdeuna mândri de originile lor și să nu uite să vorbească limba româna.
[Best_Wordpress_Gallery id=»93″ gal_title=»srbare valencia»]
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA