26 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

O CEARTĂ ÎNTRE COLEGI DE APARTAMENT S-A SFÂRȘIT CU UN MORT ȘI UN ARESTAT. ATÂT SUSPECTUL CÂT ȘI VICTIMA SUNT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ

Garda Civilă investighează moartea violentă a unui bărbat de 31 de ani în Pilas (Sevilla). Victima, un cetățean român, a fost găsit mort pe stradă, luni, la ora două și jumătate dimineața.

Cadavrul avea semne evidente de violență, deși anchetatorii așteaptă să fie efectuată autopsia pentru a știi cu certitudine cauza morții. Unele surse au indicat că bărbatul a primit cel puțin o lovitură de cuțit, deși acest lucru nu a fost confirmat până la această oră.

La puțin timp de la demararea anchetei,  Poliția Judiciară și Garda Civilă din  Sanlúcar la Mayor au arestat un alt cetățean român, coleg de apartament al victimei, pentru presupusa legătura cu moartea acestuia.

Bărbatul de 35 de ani este reținut în arestul Gărzii Civile și în funcție de rezultatele autopsiei, dacă indiciile vor fi confirmate, va fi acuzat de omor, au afirmat surse din cadrul Garzii Civile.

Din primele ipoteze reiese că între cel reținut și victimă a izbucnit o ceartă, ăn interiorul apartamentului pe care cei doi îl împărțeau, ceartă care mai apoi s-a tranformat în bătaie și s-a mutat în stradă.

În sprijinul acestei teorii sunt mai multe răni prezente pe corpul celui reținut, care au necesitat îngrijire medicală. În apartamentul în care a izbucnit scandalul mai locuiește și o a treia persoană, care, în principiu, nu ar avea nici o legătură cu aceste evenimente.

Nici Poliția, nici Garda Civilă nu cunosc pra multe despre suspect sau victimă. Anchetatorii încercă să clarifice motivele care au determinat izbucnirea scandalului dintre cei doi români.

Cadavrul românului a zăcut în stradă aproximativ o oră. Comisia judiciară a dispus îndepărtarea corpului la ora trei și jumătate dimineața.

Incidentul a avut loc în zona din apropierea cimitirului, situat la marginea localității, un loc care nu este prea departe de locul unde a avut s-a petrecut o altă crimă în urmă cu doar o lună.