În cadrul sărbătorilor localității madrilene Valdemoro ce au avut loc în intervalul 5-8 mai a.c., dedicate celebrării unuia dintre patronii spirituali al municipiului – Cristo de la Salud – comunitatea românească ce rezidă aici a fost prezentă activ, la invitația Departamentului de Cultură și Festivități.
Astfel, vineri seara, membrii Asociației Socio-Culturale ”ARMONIA” ce activează sub tutela Parohiei Ortodoxe Valdemoro – alături de reprezentanții comunităților ukrainiene, poloneze și a diverselor Case Regionale (Extremadura, Castilla la Mancha, Andaluzia) au defilat în sunet de fanfară, în costume populare tipice, pe aleea principală a localității spre Plaza de Ayuntamiento, cu steagul fiecărei națiuni în frunte.
Duminică la amiază, după încheierea Sfintei Liturghii, în Parcul ”Duque de Ahumada”, într-un spațiu acoperit, alături de alte formații prezente, Grupul de dans juvenil ”Mugurașii” al Parohiei Ortodoxe Române ”Sfinții Mărturisitori” Valdemoro a avut onoarea să urce pe scenă, într-o demonstrație autentică de jocuri tradiționale românești. Cei prezenți au răsplătit prestația grupului nostru cu aplauze repetate, la scenă deschisă.
Ansambul ”Mugurașii” a fost înființat în 2015 la inițiativa pr. Dorin Sas, parohul comunității ortodoxe din Valdemoro, activând la diverse manifestări publice locale, fiind coordonat în prezent de soții Ionel și Ramona Bădin.
Tot în aceeași locație, a fost rândul gastronomiei românești să fie apreciată de cei care au făcut o coadă imensă pentru a gusta faimoșii mititei cu muștar făcuți la grătar, preparați și serviți de un grup de voluntari din comunitatea românească din Valdemoro. Celelalte comunități prezente au prezentat la rându-le preparate tradiționale din zona țării respective, spre deliciul participanților, care, alături de autoritățile locale, au apreciat stilul culinar divers, prezentat într-o manieră proprie.
Această idee a unei Expoziții Tipice cu Preparate Tradiționale a debutat în anul 2015, când, la inițiativa Parohiei Ortodoxe Române ”Sf. Mărturisitori” Valdemoro, în Centrul de Zi pentru Vârstnici, grupurile etnice ale românilor, polonezilor, basarabenilor, ukrainienilor și bulgarilor au etalat cele mai frumoase platouri de mâncăruri, tipice perioadei pascale. Ulterior, manifestarea a căpătat amploare, fiind inclusă anual de către autoritățile locale spaniole în cadrul sărbătorilor orașului, dându-i o însemnătate aparte, standurile cu exponate culinare fiind vizitate de sute de participanți.
Biroul de Presă al Parohiei Ortodoxe Valdemoro
[foogallery id=»14252″]
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA