23 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL TIMIȘ LA PERSOANE BĂNUITE DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ, AMENINȚARE ȘI ȘANTAJ

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Timișoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracţională specializată în pornografie infantilă, amenințare și șantaj.

La data de 22 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Timișoara, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în județul Timiș.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de trei bărbați, cu vârste între 18 și 26 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, pornografie infantilă, amenințare și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2015, unul dintre membrii grupării s-ar fi împrietenit cu  o minoră, în vârstă de 16 ani, pe un site de socializare, iar la un moment dat și-ar fi trimis reciproc, prin aplicație, fotografii nud.

Ulterior, minora ar fi fost contactată de un alt membru al grupării, care fi amenințat-o cu publicarea fotografiilor pe reţelele de socializare, în cazul refuzului de a întreţine relaţii sexuale cu o a treia persoană.

Șantajul ar fi fost urmat de distribuirea fotografiilor în mediul online.

În urma celor 3 percheziții efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un laptop, o tabletă, un telefon mobil și mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice.

Cei în cauză au  fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.