23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TREI COPII MINORI AI UNOR ROMÂNI AU FOST GĂSIȚI DE POLIȚIE, ÎNCHIȘI ÎNTR-O CAMERĂ CARE AVEA UȘA LEGATĂ CU LANȚ

Villamanrique de la Condesa (Sevilla), pare un sat fantomă la orele patru după-amiaza într-o zi fierbinte de iunie. De la geamurile caselor, însă, se arată câte un cap atunci când se aude motorul unei mașini care circulă cu viteză excesiv de mică, parcă și ea răpusă de căldură.

Majoritatea ferestrelor caselor sunt acoperite de draperii groase, astfel încât nimeni nu poate vedea nimic din exterior. Unele case au scânduri bătute în dreptul ușilor și al ferestrelor, în câte un cui ruginit, la vedere, atârnând o plăcuță pe care abia se mai zărește scris ”De vânzare”.

Aproape toate aceste case au fost ocupate de români.

Cele de pe strada 28 februarie sunt în starea cea mai deplorabilă. Dintr-o asemenea casă, fără apă şi fără curent electric, situată pe această stradă, o unitate a Poliției Naționale a salvat în data de 23 mai, trei copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, care au fost închiși de către părinții lor, într-o cameră care avea ușa legată cu lanţ.

Acțiunea poliției a venit în urma mai multor plângeri depuse de locuitorii din Villamanrique, care au avertizat că numărul furturilor a crescut în localitate și atribuiau responsabilitatea celor care trăiau în aceste case. Poliția, după ce a făcut o primă inspecție, a revenit în data de 23 mai la ora șase dimineața  pentru a detecta posibile cazuri de abandon. Atunci i-au descoperit pe cei trei copii închiși, care au susținut că tatăl său i-a pedepsit.

Copiii nu au fost niciodată înscriși la școală și nici nu au fost supuși la controalele medicale necesare vârstei. Aceștia au fost luați de către Protecția Copilului care, în urma investigațiilor, a „observat o relație bună între părinți și copii și nu ia în considerare retragerea custodiei ca fiind justificată”.

Cu toate acestea, aceștia au lansat un proces de monitorizare a cazului și după ce au obținut toate informațiile, le-au pus la dispoziția serviciilor sociale comunitare corespunzătoare pentru a interveni în ceea ce privește sănătatea, educația și locuința.

De asemenea, Serviciul de Protecție a Copilului desfășoară monitorizarea de zi cu zi a acestui caz, pentru a ”observa starea copiilor și să intervină, dacă este necesar“.

Aproape toți românii care trăiesc în aceste case ocupate fraudulos sunt muncitori sezonieri. Unul dintre ei este Mihail. Acesta spune că cel mai rău este din cauza lipsei apei curente.

”Lumina nu este o problemă atât de mare. La bucătărie avem butelie de gaz, dar lucrul cel mai rău cu apa. Noi muncim în câmp sau ude găsim (…) Noi suntem țigani din România. Unii au familiile aici, alții nu,“ spune Mihail.

Acesta adaugă că a auzit despre cazul celor trei copii dar că nu știe nimic altceva.

Primarul din Villamanrique spune că în aceeași situație există cel puțin 40 – 50 de case de pe străzile Tartesos și 28 februarie. Aceste case au fost construite în timpul boom-ului imobiliar dar nu s-a reușit vânzarea lor, așa că după ce au ajuns în proprietatea băncilor, au fost abandonate.

Casele au fost treptat ocupate ilegal de diferite familii, multe dintre ele provenid din Europa de Est, sosite în Villamanrique pentru muncă.

”Aceste familii, nu cu puțini copii, locuiesc în aceste case, în ciuda lipsei de electricitate sau apă curentă și chiar dacă multe dintre ele riscă să se prabușească,“ avertizează primarul.