23 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE PROXENETISM

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, pe raza județului Argeș, și a municipiului București, pentru probarea activităţii infracţionale a 23 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R. și de la serviciile pentru scțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Dâmboviţa şi Vâlcea.

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate, în vederea dispunerii unor măsuri asiguratorii, 27 de autoturisme, 181.000 de lei, peste 51.000 de euro, peste 2.000 de lire sterline şi 1000 de franci elveţieni, aproximativ 270 de grame de bijuterii precum și alte bunuri.

Totodată au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai mule sisteme de calcul, telefoane mobile precum şi documente şi înscrisuri cu valoare probatorie.

49 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, pentru audieri.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2017, prin folosirea modului de operare „LOVERBOY”, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene.

Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția.

Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R..