23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MIHAI TUDOSE: NU M-AM CERTAT CU LIVIU DRAGNEA, AM DISCUTAT CONSTRUCTIV

Premierul Mihai Tudose a infirmat zvonurile conform cărora s-ar fi certat cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta declarat, miercuri, că doar a discutat ”constructiv» despre guvernare, în urmă cu o zi.

«Am citit și eu știrea că luni m-am certat cu domnul președinte Dragnea. Am aflat din nou lucruri noi despre mine. Luni n-am reușit să vorbim, dar, dacă trebuie cumva, o să ne certăm ca să vă validăm știrea.

N-am apucat să ne certăm încă, nici luni și nici ieri și nici azi. Am stat de vorbă ieri, după evenimentul de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, am stat de vorbă constructiv, nu numai cu el, împreună cu alți colegi, despre cum așezăm lucrurile pe linie de guvernare, fără niciun fel de ceartă. Îmi pare rău că vă dezamăgesc», a spus Tudose, într-o conferință de presă, după o vizită la Ministerul Transporturilor.