Trei bărbați de naționalitate română, de 46, 38 și 36 de ani, au fost arestați de Garda Civilă după în vehiculul acestora s-au găsit aproape 200 de kilograme de cabluri de cupru.
Cei trei bărbați au fost reperați și identificați de agenții Gărzii Civile din Calatorao, în data de 14 iulie, în fața unui centru de colectare a deșeurilor.
La percheziționarea vehiculului, agenții au găsit în în partea din spate și în portbagaj doi saci care conțineau cabluri din cupru, de diametre diferite, a căror proveniență nu au putut-o dovedi, astfel că agenții au confiscat materialul cu o greutate de 199,3 kg.
Echipa de poliție judiciară a Gărzii Civile din La Almunia de Doña Godina a bănuit că instalația electrică ar putea proveni dintr-un hotel situat pe autostrada A-2, în municipiul Epila, hotel care este închis publicului. În urma investigațiilor polițiștii au constatat că ipoteza era corectă, ușile hotelului fiind forțate iar în interior găsindu-se sculele folosite la sustragerea cablurilor.
Cei trei au fost arestați în data de 21 iulie, doi dintre ei având antecedente penale pentru infracțiuni contra proprietății, au fost puși la dispoziția justiției.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA