Un bărbat care purta o centură cu explozibili a fost împușcat de poliție în Subirats, o suburbie a Barcelonei.
Potrivit primelor informații se pare că este vorba chiar de suspectul atacului de la Barcelona, Younes Abouyaaqoub de 22 de ani. Acesta ar fi fost cel care a condus mașina care a intrat în mulțimea de pe La Rambla.
Potrivit surselor din poliție, un martor a alertat autoritățile despre prezența teroristului în zonă. Acesta a fost împușcat de o patrulă a poliției în timp ce afișa o centură de explozivi, care în prezent este analizată pentru a afla dacă este sau nu simulată.
Poliția catalană a făcut astăzi publică fotografia teroristului și a făcut apel la colaborarea cetățenilor pentru prinderea acestuia, și se pare că apelul a avut un răspuns rapid. La ora 16:39, poliția catalană a anunțat pe Titter că a există o «operațiune a poliției în curs de desfășurare» în Subirats și au cerut să se «difuzeze numai informații oficiale».
La ora 17:05, poliția catalană a confirmat că suspectul a fost împușcat.
17:05h La persona sospitosa de #Subirats porta adherit al cos el que sembla un cinturó d’explosius. L’individu ha estat abatut
— Mossos (@mossos) 21 august 2017
Teroristul ucis astăzi este considerat de anchetatori ca fiind șoferul furgonetei care a ucis 15 persoane și a rănit peste o sută în La Rambla. Acesta ar fi ultimul membru al celulei care a executat atacurile din Barcelona și Cambrils (Tarragona), dacă va fi confirmată și moartea imamului din Ripoll (Gerona), considerat creierul grupului, care pare să fi fost ucis în explozia casei din Alcanar, unde teroriștii încercau fabricarea unui dispozitiv exploziv.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA