23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CARLES PUIGDEMONT REFUZĂ CONVOCAREA ALEGERILOR ANTICIPATE ÎN CATALUNIA

Președintele catalan, Carles Puigdemont, a renunțat joi după-amiază să convoace alegerile anticipate, deoarece nu a obținut garanții de la Guvernul central ca acesta alegeri să se desfășoare cu normalitate.

”În ultimele ore, înainte să-mi expire capacitatea de a convoca alegeri anticipate, am avut în vedere posibilitatea de a exercita acest drept. Este puterea mea. Datoria mea, în calitate de preşedinte este de a epuiza toate căile în vederea găsirii unei soluţii de dialog într-un conflict politic şi de natură democratică”, a declarat acesta.

”Suntem dispuşi să convocăm aceste alegeri, în momentul în care garanţiile privind oprirea procedurii prevăzute de articolul 155 sunt pe masă. Niciuna dintre aceste garanţii nu justifică o convocare a unor alegeri parlamentare. Aceasta este decizia mea”, a adăugat el.

Această decizie nu a putut fi schimbată, chiar dacă s-au implicat și alți actori politici, cum ar fi Iñigo Urkullu, care s-a întâlnit cu o delegație de oameni de afaceri catalani pentru a-i sugera lui Puigdemont să convoace alegerile pentru a evita intrarea în vigoare a articolului 155, în timp ce socialiștii Miquel Iceta, Jose Montilla Núria Marín și-au intensificat eforturile de mediere între Puigdemont și Moncloa.

Pe de altă parte, Candidatura d’Unitat Popular (CUP), formațiunea politică susținătoare a independenței, l-a avertizat pe Puigdemont că o eventuală convocare a alegerilor regionale anticipate și nu o declarare a independenței ar fi  un ”act de neloialitate», și a avertizat că nu va aproba niciun fel de pact care ar duce la neproclamarea Republicii Catalane.