Shimb de replici foarte dur între președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN). Președintele Dodon a reacționat astfel la declarațiile făcute de Băsescu, care a declarat că dacă ar fi președinte al României, nu l-ar primi pe Dodon la Cotroceni.
În cadrul unei conferințe cu tema „Viitorul Republicii Moldova în contextul noilor evoluții politice” care a avut loc pe 19 octombrie la Chișinău, Băsescu a declarat că dacă ar fi președinte al României, nu l-ar primi pe Dodon la Cotroceni și că atitudinea președintelui Iohannis este una corectă. Dodon a replicat că „în orice altă țară care se respectă, serviciile de securitate, în interesul statului, îl luau de șchircă și îl aruncau după gard”.
”Băsescu a luat câteva șuturi în fund de la electorat și acum vine să ne facă nouă reguli. Du-te și fă reguli la tine acasă dacă ești așa de deștept, ce cauți tu în Republica Moldova? Speri că aici are să te voteze lumea și o să fii mare erou?
În primul rând, n-are să te voteze, că nu ești cetățean al RM, eu i-am anulat cetățenia și o să i-o mai anulez. (…) Băsescu trebuie să înțeleagă că el o să stea după gard, în România voiau să-l pună la pușcărie, el trebuie să se liniștească. Dacă nu înțelege acest lucru acum, o să înțeleagă mai târziu, nu-i amenințare”, a afirmat Igor Dodon, citat de Unimedia.info.
Más historias
Reunión de Evaluación del Proyecto Digital Inclusion VET
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE