25 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ATACURILE TERORISTE LA PARIS: MAI MULTE PERSOANE AU FOST UCISE

Preşedintele François Hollande, evacuat de pe Stade de France. Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici într-o sală de concerte din Paris, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de AFP.

Două explozii au avut loc în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat de serviciile de securitate.

În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.

Conform Russia Today, cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma atacurilor armate

Poliţia franceză confirmă că, în urma atacului de la un bar, există cel puţin 10 morti. În paralel, Associated Press anunţă că ar fi avut loc două explozii în apropiere de stadionul Stade de France, unde se desfăşoară un meci amical de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei.

UPDATE 1. La sala de concerte, unde avea loc un concert rock, există o situaţie de luare de ostatici şi aici ar fi vorba de cel puţin 100 de ostatici, conform AFP. Bilanţul, conform cifrelor oficiale, ar fi crescut la cel puţin 40 de morţi.

UPDATE 2. Cel puţin şase atacuri armate şi trei explozii au avut loc la Paris. Autorităţile vorbesc despre cel puţin 60 de oameni morţi, conform presei franceze.

UPDATE 3. Președintele Franței a declarat stare de urgență în toată țara și a închis frontierele Franţei.

«În aceste clipe atacuri teroriste fără precedent au loc în Paris. Sunt mai multe zeci de morți, mulți răniți. E o eroare. Am mobilizat toate forțele posibile până la anihilarea teroriștilor. Am convocat Consiliul de Miniștri. Starea de urgență va fi decretată, anumite drepturi vor fi interzise. Se vor închide frontierele ca să fim siguri că nimeni nu va părăsi țara. E o încercare teribilă. Trebuie în acest moment dificil și am un gând pentru victime, pentru familiile lor să fim uniți», a declarat președintele Francois Hollande.

UPDATE 4. Poliţia a confirmat că două dintre atacurile de lângă Stade de France au fost atacuri sinucigaşe.

Cancelarul german Angela Merkel s-a arătat extrem de afectată şi şocată de evenimentele de la Paris, soldate cu cel puţin 60 de morţi şi sute de răniţi.

«Sunt profund şocată de veştile şi imaginile care vin de la Paris. În aceste ore, gândurile mele sunt alături de victimele atacurilor teroriste, de familiile lor şi de toţi locuitorii Parisului», a spus Angela Merkel, potrivt Lefigaro.

UPDATE 5. Atacurile simultane au avut loc in sapte locuri, desi initial se stia doar de trei

Victor Ponta a postat un mesaj de susţinere pentru poporul francez, în urma atacurilor de la Paris.

«Regret profund si sunt socat de tragedia ( cu repetitie din pacate) de la Paris! Anul 2015 a inceput si se termina in acelasi fel – violenta, morti, haos, debusolare! Condoleante Frantei si poporului francez.»

UPDATE 6. Raluca Lunculescu, purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, a confirmat ca pana in prezent, printre victime nu sunt cetateni romani

«În urma atacurilor soldate cu victime, care au avut loc în capitala Franţei la 13 noiembrie 2015, Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile legale pe lângă autorităţile franceze competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află şi cetăţeni români. Verificările sunt în curs, iar misiunea diplomatică română este în legătură permanentă cu autoritățile locale în acest caz»

Ministerul Afacerilor Externe al României condamnă în mod ferm atacurile care au avut loc la 13 noiembrie 2015 în capitala Franței și care s-au soldat cu numeroase victime în rândul civililor, informează instituția într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

«România este alături de Franța și va continua să sprijine lupta împotriva terorismului internațional. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor victimelor și exprimă întreaga solidaritate a poporului român cu poporul francez», a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

UPDATE 7. Cei doi atacatori de la teatru, cei care au luat 100 de ostatici, au fost ucisi. În interiorul sălii s-a produs un adevărat masacru, a transmis postul de televiziune BFM TV, bilantul anuntatn peste 100 de morti in urma asaltului de la Bataclan

Reactia lui Klaus Iohannis dupa atacurile din Paris.

«Am primit cu durere și consternare știrea privind atacurile teroriste sângeroase care au avut loc la Paris și au îndoliat întreaga lume. Îmi exprim, în numele meu și al poporului român, solidaritatea cu autoritățile de la Paris și cu națiunea franceză. Aceste atacuri barbare, care au secerat viețile a zeci de oameni nevinovați, trebuie să fie un semnal pentru întreaga comunitate internațională: să arătam și mai multă determinare în combaterea terorismului și în apărarea valorilor umanității. Dumnezeu sa-i odihnească pe cei dispăruți și să-i aibă în grijă pe cei răniți!», a scris, pe Facebook, presedintele statului.

Rusia a condamnat seria de «atentate odioase și asasinatele inumane» comise la Paris și este pregătită să ofere «tot ajutorul în ancheta asupra acestor crime teroriste», a declarat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă.

UPDATE 8. Conform Sky News, peste 200 de militari au fost mobilizaţi pe străzile din Paris, pentru a întări securitatea.

UPDATE 9. Cel putin 140 de morti in atacurile de la Paris

UPDATE 10. Surse de la televiziunea France 24 spun ca un jurnalist roman, colaborator al televiziunii este grav ranit, aflandu-se in coma

UPDATE 11. Administraţia Francois Hollande a decis mobilizarea a 1.500 de militari în întreaga ţară, pentru misiuni de ajutare a Poliţiei şi Jandarmeriei, în contextul atentatelor de la Paris.

«Aproximativ 1.500 de militari suplimentari au fost mobilizaţi începând de vineri seară», a transmis Palatul Elysée.

«Au fost adoptate două decrete: primul se referă la decretarea stării de urgenţă, al doilea, la o serie de măsuri speciale adoptate în regiunea Ile-de-France. Dispoziţiile permit plasarea în arest preventiv la domiciliu a tuturor persoanelor considerate periculoase», precizează Preşedinţia Franţei.