Legea răspunderii magistraților a fost votată în şedinţa plenului de marţi, de către Senat, în calitate de Cameră decizională, aceasta conținând zece modificări esențiale.
Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Iată care sunt cele zece modificări aduse legii:
1. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
2. Eroarea judiciară atrage răspunderea judecătorilor și procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
3. Există eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiție, se determină o soluționare greșită a unei proceduri judiciare și prin aceasta se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane.
4. Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, cu știință, prin încălcarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României, ori a normelor de drept material sau procesual, a determinat o eroare judiciară.
5. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, din culpă, nesocotește normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.
6. Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
7. Pentru repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în condițiile legii, la tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau sediul, după caz. Plata de catre stat a sumelor datorate cu titlu de despagubire se efectueaza în termen de maxim un an de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.
8. După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanțelor Publice se întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competența de judecată, în primă instanță, revine Curții de Apel București, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.
9. Termenul de prescripție a dreptului la acțiune al statului, prevăzut la alin. (8) este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul.
10. Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroare judiciară determinată de rea-credință sau gravă neglijență.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat