Treizeci și nouă de persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar care s-a produs în Alcalá de Henares (Madrid). Dintre aceste, două sunt în stare gravă, 11 prezintă răni cu caracter moderat și 26 sunt rănite ușor.
Accidentul a avut loc la ora 15:37, în momentul în care trenul a intrat într-o barieră de siguranţă, a declarat un oficial de la ADIF, autoritatea care administrează infrastructura feroviară și serviciul de urgență 112 al Comunității Madrid.
În prezent, cauzele accidentului sunt necunoscute. Un purtator de cuvant al Departamentului pentru Situatii de Urgență a explicat că, atât Departamentul de Pompieri al Comunității Madrid cât și dispozitivul sanitar SUMMA 112 s-au deplasat rapid la locul incidentului.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că în urma accidentului feroviar, nouă cetăţeni români au suferit leziuni uşoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afara oricărui pericol.
Cei doi răniți grav sunt un bărbat de 45 de ani care a suferit un pneumotorax și a fost transferat la Spitalul de la Princesa și un alt bărbat în vârstă de 80 de ani care a suferit o fractură de șold, fiind trimis la spitalul din Alcalá de Henares.
ℹ️ Actualizamos datos. En el accidente de Cercanías de #AlcaláDeHenares el #SUMMA112 ha realizado finalmente 39 asistencias sanitarias. La mayoría por contusiones y crisis de ansiedad. Hay dos heridos de gravedad y 11 con pronóstico moderado pic.twitter.com/u98mXBydCC
— 112 Comunidad Madrid (@112cmadrid) 22 decembrie 2017
Trenul circula cu viteză mică, având aproximativ patru kilometri pe oră, motiv pentru care mulți dintre pasageri se aflau în picioare, pregătindu-se de coborâre.
Stația din Alcalá de Henares deservește liniile C-2 și C-7, dar niciuna dintre ele nu a suferit întârzieri deoarece accidentul a avut loc în terminal. Potrivit surselor apropiate investigației, mecanicul de locomotivă nu consumase droguri, alcool ori alte substanţe interzise, astfel încât primele indicii duc spre o defecțiune mecanică.
«Pasagerii s-au lovit în cădere între ei, deoarece în momentul în care s-a produs accidentul, mulți coborau de la etajul trenului», a declarat ministrul Dezvoltării, Íñigo de la Serna, care s-a deplasat în gara din Alcalá de Henares imediat după accident. Acesta a fost însoțit de președintele Renfe, Juan Alfaro care s-a arătat îngrijorat de incidentele care au avut loc în ultimul timp.
«Suntem îngrijorați de serviciul de navetă, și mai mult după ultimele incidente, așa că pregătim un plan pe care îl vom prezenta în martie», a spus Alfaro.
Începând cu luna noiembrie, au avut loc mai multe incidente care au provocat întârzieri sau întreruperi ale serviciilor de transport de pe diverse linii, uneori în ore de vârf. Această situație a determinat Comunitatea de la Madrid să solicite o întâlnire cu Ministerul Dezvoltării pentru a formula măsuri pentru rezolvarea problemelor.
Această întâlnire a avut loc recent, iar Ministerul Lucrărilor Publice a anunțat că în luna martie va fi prezentat un plan de îmbunătățire a rețelei Madrid Cercanías, cu un diagnostic detaliat al problemelor care ar putea fi detectate la liniile de cale ferată.
Espectacular despliegue de #Ambulancias, #Policía y #Bomberos en la Estación de @CercaniasMadrid de #AlcalaDeHenares con algunos heridos después de que un tren se haya golpeado con la topera…. pic.twitter.com/d1hzFVTJug
— Speaker COM (@danycommunity) 22 decembrie 2017
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA