Premierul spaniol, Mariano Rajoy a transmis o scrisoare de felicitare noului prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, cu ocazia preluării mandatului. Pe lângă urări, Mariano Rajoy aținut să își exprime sprijinul pe care România se poate baza, după preluarea președinției Cosiliului European.
«Mult succes în fața provocărilor care vă așteaptă. Sunt convins că munca noastră comună va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale excelente dintre cele două țări și la acordul esențial în cadrul Uniunii Europene, în care suntem parteneri strategici», spune premierul Rajoy în scrisoare.
«Profit de această această ocazie pentru a exprima sprijinul Guvernului Spaniei cu privire la preluarea Președinției Consiliului European, pe care România și-o va asuma în ianuarie 2019», adaugă Rajoy,
De asemenea, Mariano Rajoy remarcă legăturile dezvoltate dintre Spania și România dar și importanța comunității românești, care constituie un adevărat exemplu de integrare.
”Prietenia noastră are la bază un pilon puternic datorită legăturillor dezvoltate între societățile noastre. Comunitatea românească ce locuiește în Spania constituie o punte solidă între cele două țări și un adevărat exemplu de integrare.», mai spune Rajoy în scrisoarea transmisă premierului Dăncilă.
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat