Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa în explozia produsă la o uzină chimică din oraşul Kralupy-nad-Vltavou, la 30 de kilometri nord de Praga. Explozia s-a produs joi dimineaţa în jurul orei locale 10:00 (09:00 GMT). Din păcate, cinci români și-au pierdut viața.
«Explozia s-a produs în una din uzinele din complexul rafinăriei de la Kralupy-nad-Vltavou. Am demarat imediat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele şi cauzele» producerii deflagraţiei, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Marketa Johnova.
Potrivit informațiilor obținute de Ambasada României la Praga, până în acest moment, cinci dintre victimele exploziei au fost identificate ca fiind cetățeni români.
Ancheta declanșată de autoritățile cehe este în curs de desfășurare.
Misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor celorlalți doi cetățeni români decedați.
MAE își exprimă profunda compasiune pentru tragicele pierderi de vieți omenești și transmite sincere condoleanțe familiilor îndoliate.
Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situația și menține în permanență legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite.
Más historias
EDUCACIÓN DE ADULTOS PARA LA INCLUSIÓN SOCIAL: EL PAPEL DEL DESARROLLO DE HABILIDADES DIGITALES
ELENE: EL SECRETO PARA APRENDER INGLÉS EFICAZMENTE MIENTRAS VIAJAS
INTENSIFICARE CONFLICT ISRAEL-HAMAS: BOMBARDAMENTE ÎN GAZA ȘI AMENINȚĂRI CU EXECUTAREA OSTATICILOR