Guvernul a adoptat astăzi un proiect de interes pentru românii de pretutindeni. Cadrul legislativ privind condițiile în care românii pot călători în străinătate împreună cu copiii minori a fost îmbunătățit prin Hotărâre de Guvern.
Prin modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006 se clarifică documentele doveditoare privind stabilirea domiciliului sau a reședinței minorului în țara de destinație.
Totodată, au fost incluse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare pentru documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalități.
De asemenea, devine posibil ca declarația celuilalt părinte, a ambilor părinți sau a reprezentantului legal să fie dată pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii.
În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii, se instituie posibilitatea ca aceștia să prezinte documente emise de instituția de învățământ pe care o va frecventa. Mai mult, însoțitorul unui minor va putea depune o declarație pe proprie răspundere referitoare la țara de destinație sau cea de reședință sau de domiciliu a minorului.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
PROPATRIA 2023 SE EXTINDE ÎN EUROPA: FESTIVALUL ADUCE ARTIȘTI ROMÂNI ÎN COMUNITĂȚILE DIASPOREI
PROIECTUL „TABĂRĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – ARTĂ, TRADIȚII ȘI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ” A AJUNS LA FINAL