Polițiștii specializați în combaterea infracțiunilor la regimul armelor, explozibililor și substanțelor periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române ( IGPR ), au depistat în flagrant delict un bărbat care încerca să vândă o armă letală și muniția aferentă, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
«La data de 20 noiembrie, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au prins în flagrant delict, în Popești Leordeni, județul, Ilfov, un bărbat, de 33 de ani, care deținea ilegal o armă de foc scurtă (revolver cu glonț).
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Asupra bărbatului s-au găsit un revolver cu glonț, calibrul 357 și 50 de bucăți de cartușe de același calibru, pe care acesta ar fi încercat să le comercializeze contra sumei de 3.500 de euro», precizează un comunicat de presă al IGPR.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Más historias
Reunión de Evaluación del Proyecto Digital Inclusion VET
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE