Ministerul Românilor de Pretutindeni și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” au fost desființate. În locul lor, Guvernul Orban a înființat un Departament, fără personalitate juridică, în subordinea Premierului.
Guvernul României a desființat, prin ordonanță de urgență (OUG), Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, informează siteul știripesurse.
«În locul acestor două instituții, Guvernul a decis înființarea unui Departament pentru Românii de Pretutindeni „structură fără personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului, prin preluarea activității în domeniul românilor din diaspora și a structurilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Românilor de Pretutindeni, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Institutul Limbii Române, care se desființează”, se arata in Ordonanța de Urgență emisă de Guvern.
Atât Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cât și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, aveau ca obiect de activitate sprijinirea comunităților de români din comunitățile istorice din jurul țării, dar și pe cei din diaspora. Institutul Limbii Române a fost o instituție creată prin Hotărâre de Guvern, în 1999, ce avea ca misiune promovarea limbii și culturii române în străinătate prin intermediul educației și se afla în subordinea Ministerului Educației Naționale.
Românii din Diaspora vor fi reprezentați de un singur Departament fără personalitate juridică.
Situația este cu atât mai gravă cu cât românii din Ucraina se află în pericol grav de dispariție, după adoptarea noii legislații de către Kiev, situația nefiind mai roză nici pentru românii din Serbia, Bulgaria, Albania sau Grecia.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
PROPATRIA 2023 SE EXTINDE ÎN EUROPA: FESTIVALUL ADUCE ARTIȘTI ROMÂNI ÎN COMUNITĂȚILE DIASPOREI
PROIECTUL „TABĂRĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – ARTĂ, TRADIȚII ȘI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ” A AJUNS LA FINAL