TIT-LIVIU BRAILOIU: «CASTIGURILE» UNUI AN PIERDUT- PAMFLET

«Dacă ar fi trăit în vremurile noastre, cu siguranță că în ziua de luni, 15 martie a.c., Anton Pann și-ar fi rememorat trăirile din ultimul an și ar fi murmurat printre dinți ca tot românul necăjit: „O belea nu vine niciodată singură!” Și asta, nu pentru că Anton Pann, „cel isteț ca un proverb”, ar fi fost lipsit de umor. Motivul oftatului său ar fi fost „comemorarea” unui an de când, la 15 martie 2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență, cu toate consecințele unei nedorite pandemii, dar și ale unei guvernări așijderea.

​Așadar, oferind substanță proverbului care nu ne dă pace, să ne reamintim că în noiembrie 2019, într-un îndepărtat oraș numit Wuhan apărea incognito dintr-o adevărată lume a misterelor indezirabilul Covid, luat în bășcălie de atoateștiutorii noștri de atunci și de acum. Și tot în acel fatidic noiembrie – ca să vezi coincidență! -, aceiași atoateștiutori, dar dintr-o altă lume a misterelor, apăreau incognito și vanitoși la cârma destinelor românești, completând beleaua deja înstăpânită a Covidului.

Mergând mai departe cu dreapta judecată a comparațiilor pe care ni le sugerează anul „comemorat”, nu greșim dacă afirmăm că în acest răstimp un bebeluș, de exemplu, supravegheat și încurajat de părinți, cu siguranță ar fi reușit să facă primii pași și chiar să meargă binișor, să pronunțe câteva cuvinte, să ceară de mâncare. În paralel, tot în acest răstimp, „sedusă” prin dulcile amăgiri ale metodei „loverboy” din campania electorală, apoi abuzată și părăsită în noroiul nepăsării de către cei obligați să-i poarte de grijă, economia României, după o creștere „toxică” de trei ani, a învățat doar să se poticnească, să șchiopăteze, să-și reducă tot mai mult replica la strigarea unicul cuvânt „Ajutor!”

În stil prozaic, asta înseamnă că s-au închis și încă se închid zeci și sute de capacități de producție, mine, afaceri mici care întrețin doar familii, se prăbușesc exporturile românești și înfloresc importurile până și de cartofi și ceapă, ace de cusut și ardei iute, trag obloanele „pe capete” unitățile HoReCa, crește zilnic datoria externă prin devalorizarea monedei naționale. Mai mult, străluciții actori ai scenelor românești s-au specializat pe reclame anoste pentru produse „miraculoase” de prin toată lumea, mulți dintre cercetătorii din domeniile fundamentale ale progresului științific și tehnologic acuză că nu și-au primit salariile din ianuarie, fermierii și micii producători agricoli, în plină iarnă, au fost obligați prin lege de mai marii țării să-și vândă roadele pe trotuare, în timp ce legile europene îi obligau pe ei înșiși să-și țină animalele la adăpost. Și multe altele, care nu mai încap aici… În concluzie, libertate restrânsă, austeritate extinsă!

​ Evident, implacabila lege a „echilibrului” între nesfârșitele belele ale unora, cei mai mulți, și prea binele altora, mult mai puțini, dar „ai noștri”, a acționat fără opreliști. Milioane, probabil, de măști de protecție neconforme au fost „importate” și vândute la preț de diamante Swarovski, comercianți de sucuri și barmani, pentru că lucraseră cu lichide, au fost numiți „specialiști” la Apele Române, iar o pleiadă de consilieri „onorifici” fac și desfac treburile unor miniștri și ale unor ministere. Cu „masca” total neconformă față de promisiunile din campanie, dar mai ales cu o nepăsătoare „distanțare socială” față de interesele economiei și ale societății în ansamblu, în laboratoarele coaliției de guvernare, venită odată cu Covidul, se pun la cale proiecte de legi care dau liber la vânzarea pământurilor românești și a societăților profitabile. În sfârșit, în tot acest talmeș-balmeș de belele pe capul românilor a fost săvârșită și o adevărată „evoluție” în domeniul protecției și respectului față de polițiști și jandarmi, implicit al siguranței cetățenilor, în special față de acțiunile violente ale clanurilor interlope. De la găselnița fără efect „Suntem cu ochii pe voi!”, s-a trecut la modificarea Ordinului nr. 31/2021 al ministrului Afacerilor Interne, conform căreia, practic, se ajunge în situația ridicolă și umilitoare ca polițiștii și jandarmii morți în misiune (printre altele obligați să păzească priveghiul interlopilor înjunghiați la barbut și duși cu fast la cimitir) să nu mai poată fi înmormântați nici măcar cu sobrele și simplele onoruri militare. Iar drepturile și libertățile democratice ale cetățenilor vor fi în curând „apărate” de un nou și „disciplinat” Avocat al Poporului , adică „o persoană credibilă” (precizare expresă a domnului Ludovic Orban), care cu siguranță nu va mai face „imprudența” să-și atragă eticheta de „nenorocită ordinară”, pusă de un „elevat” europarlamentar liberal.

​ „Nu-i da, Doamne, românului cât poate să ducă!”, spune un alt proverb înrudit întru necazuri cu cel de mai sus. Din tot ceea ce se știe și se dezbate zilnic, prea puține prezentate în acest pamflet, apreciez că după un an de pandemie în sănătate, dar și în guvernare, i s-au pus românului mult prea multe belele în spate și a fost „despovărat” de prea multe speranțe. Ca atare, după acest an pierdut, respectivul dezechilibru umilitor și consecințele acestuia mă duc cu gândul la multe alte proverbe, pe care constat că le-au uitat cei ce ar trebui să le știe …»