22 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ȘOVA: DIN CELE 3.000 DE FILE ALE DOSARULUI, 60 SE REFERĂ LA MINE

Senatorul PSD Dan Șova a susținut joi, în ședința de plen în care urmează să se voteze asupra cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării sale preventive, că din cele 3.000 de file ale dosarului doar 60 sunt cu referire directă la el, iar acestea nu conțin probe, ci denunțul și ordonanțele procurorului.

 

Șova i-a îndemnat, în luarea sa de cuvânt, pe senatori să voteze conform propriei conștiințe, în acord cu Constituția și «după cum scrie în Regulament».

«Mă aflu în fața dumneavoastră pentru a treia oară anul acesta la un vot de ridicare a imunității. Cred că încep să mă apropii de recorduri nedorite. Pentru că sunt în situația aceasta, simt nevoia nu să vă solicit ceva, ci să vă aduc la cunoștință câteva date. S-a prezentat în fața dumneavoastră un dosar de 3.000 de file care se referă la două infracțiuni — la un abuz în serviciu și la un trafic de influență. Din cele 3.000 de file, referitoare la mine sunt 60 de pagini. Cele 60 de pagini nu sunt de probe, sunt un denunț și ordonanțele procurorului. Îmi asum ce spun. În dosar, și dosarul este la Comisia juridică, în afară de denunț, nu există niciun fel de probe. Există un denunț, atât», a declarat Șova.

El a explicat că, în data de 9 octombrie, a fost făcut un denunț la adresa lui, despre care nu a avut însă cunoștință.

«Nu am știut absolut nimic. S-au făcut cele 3.000 de file. Pe 19 noiembrie, am fost adus cu mandat la DNA deși mă aflam sub control judiciar, deci puteam să vin în orice moment. (…) În decurs de 30 de minute am fost declarat suspect, am fost declarat inculpat și, în următoarele 30 de minute, mi s-a cerut arestarea. Vă spun date, nu altceva«, a precizat senatorul social-democrat.

Dan Șova a spus că a observat că există «o modă» să se vorbească despre renunțarea la imunitate, însă «imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică».

«Am venit în februarie aici și v-am solicitat să votați împotriva cererii de arestare. Cred că e important plenul Senatului să știe, pentru că vorbim despre egalitatea puterilor în stat, despre echilibrul puterilor în stat, că pentru niciuna din acuzațiile pentru care mi s-a cerut arestarea în februarie nu am fost trimis în judecată. Am văzut că este o modă acum (…) să vorbim despre renunțarea la imunitate. O spun încă o dată: simpla discuție despre renunțarea la imunitate ne face de râs în Europa, de la Stockholm până la Atena și de la Atlantic până la Riga. Râde toată lumea de noi. Toată lumea are imunitate. Imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică», a explicat Șova.

Comisia juridică a Senatului a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună

sursa: agerpres