DESCOPERĂ ROMÂNIA: REZERVAȚIA NATURALĂ DELTA DUNĂRII

La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani,una dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una din marile zone umede ale planetei.

Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice.

Alături de numărul mare de plante acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă deasemenea şi numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.

Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodată şi importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate s-au bazat, în principal pe valorificarea resurselor naturale dezvoltâdu-se, astfel activităţi economice tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.

Ulterior, s-a manifestat tendinţa de supraexploatare a unor resurse naturale. Această tendinţă, care se manifestă şi în prezent printr-o presiune crescută asupra acestor resurse şi în special asupra peştelui şi păşunilor, precum şi tendinţa de a dezvolta unele activităţi economice nepotrivite sistemului deltaic, aşa cum a fost situaţia investiţiei pentru exploatarea nisipurilor de la Caraorman, au avut drept consecinţă dereglarea echilibrului natural existent prin dispariţia unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea unor canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi bălţilor, etc.

Efectele negative generate de activitatea umană  din interiorul deltei se cumulează cu cele generate de astfel de activităţi, mult mai active, care se desfăşoară în afara deltei, existând riscul ca aceste efecte conjugate să afecteze în continuare echilibrul ecosistemelor naturale şi să se agraveze dacă nu vor fi luate măsuri de reducere a fenomenelor negative, de refacere a unor zone afectate, de protejare a celor existente a căror valoare nu este afectată şi de cooperare locală sau regională în toate aceste acţiuni.

Aceste caracteristici au constituit argumentele care au condus la declararea Deltei Dunării, de către Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei, hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României, prin Legea nr. 82/1993. Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului «Omul si Biosfera» (MAB), lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineste principalele caracteristici ale unei rezervaţii a biosferei:

a) conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele piscicole sau stuficole şi zone tampon pentru a reduce impactul activităţilor umane;

b) este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă până la producţia intensivă dar durabilă;

c) este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra ecosistemelor naturale şi administrate;

d) este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă, alţi factori de decizie şi populaţia locală cooperează în dezvoltarea unui program model pentru administrarea teritoriului şi apei, pentru rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor biologice;

e) serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea resurselor pentru binele oamenilor de pretutindeni.

Din septembrie 1990,  Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, fiind inclusă între cele peste 600 astfel de zone dar situându-se printre cele mai întinse dintre acestea.

Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării a fost recunoscută, în decembrie 1990 prin includerea a peste jumatate din suprafaţa acesteia, în Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural. Elaborată de Comitetul Patrimoniului Mondial în baza Convenţiei privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural adoptată de Statele Membre  UNESCO, în 1972, această acţiune are rolul de a proteja împotriva activităţilor umane cu efecte distructive zonele a căror valoare este importantă atât pentru fiecare ţară cât şi pentru întreaga umanitate.

[foogallery id=»12373″]