Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei si fostul primar general, s-a prezentat la sediul DIICOT, fiind citat de procurori în dosarul Romgaz. Videanu este acuzat în acest dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
In perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA în interesul privat al SC Interagro SA, acordând reduceri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
DIICOT susţine că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui «client privat privilegiat» şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
În referatul procurorilor se mai arată că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
În urma expertizei, s-a stabilit că prejudiciul în această cauză se ridică la 62 milioane euro.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă