Doamna Gabriela Dancău actualul consul din Lyon nominalizat pentru a ocupa funcția de ambasador în Regatul Spaniei, a primit, luni, 11 aprilie, aviz favorabil, în unanimitate, din partea comisiilor parlamentare de politică externă, audieri la care am fost prezent aducând în atenția viitorului însărcinat cu gestiunea misiunii diplomatice românești din Madrid, câteva priorități pentru viitorul mandat pe care îl va avea în fruntea ambasadei României.
Având în considerare că mai bine de 5% din populația România a migrat în Spania, dacă ne referim doar la cifrele oficiale, am considerat oportun ca să transmit unele aspecte care vor privi în mod inerent parcursul mandatului viitorului nostru ambasador în Spania, mandat foarte dificil, din punct de vedere al numeroaselor probleme ridicate pe de o parte de către românii din Spania, pe de altă parte de sprijinul deloc consistent din partea statului român în raport cu necesitățile misiunii diplomatice și consulare pe care o avem în Regatul Spaniei.
Așadar, aspectele care privesc misiunea ambasadorului român în Spania sunt:
Comunitatea românească
- dialogul cu românii care au un raport de lucru direct cu administrația spaniola, exemplificând cazul domnului Aurel Truță, primarul român din Paramo de Boedo, Palencia, Comunitatea Castilia și Leon;
- cunoașterea cazului Iatan, continuarea în linia dialogului ambasadei, permanenta cunoștință a situației în care se află tânărul Cătălin Iatan, imobilizat, după accidentul de munca din anul 2012, a cărui familie, mama Tudorița Iatan încă se lupta în instanță pentru asumarea responsabilității vinovatului în această situație;
- bunul dialog cu cetățenii români, mai ales că în Spania avem câteva federații de asociații românești: FADERE, FEDROM, FIADDIE, Federația asociațiilor de români din sudul Spaniei, în speță Federația Asociațiilor Românilor din Andaluzia, asociații non federative, cu presa de limba română etc.;
- colaborarea cu mediul religios, biserici, parohii, unități de cult de pe tot cuprinsul Spaniei;
- repatrierea cetățenilor români decedați aflați în prezent în Spania
Misiuni consulare-priorități:
- înființarea celor trei consulate generale în Insulele Canare(Las Palmas de Gran Canaria), Insulele Baleare(Palma de Mallorca), Galicia(Santiago de Compostela) în nord-vestul Regatului Spaniei;
- ridicarea la rang de consulat a viceconsulatului din Almeria și studierea posibilității mutării sediului acestuia în Roquetas del Mar, unde locuiesc cei mai mulți români din zonă;
- prezența mai numeroasa a consulatelor itinerante pe teritoriul spaniol;
- implicarea misiunii diplomatice și consulare potrivit legii în promovarea oportunității votului prin corespondenta prin punerea la dispoziția cetățenilor a cererii de înscriere în Registrul electoral pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare din 2016
Colaborare cu autoritățile spaniole vizând următoarele rezolvarea următoarelor probleme:
- atenta supraveghere a fenomenului preocupant și încercarea eradicării acestuia în privința traficului de minori, sclaviei sexuale, a exploatării muncitorilor români prin nerespectarea condițiilor de muncă de cele mai multe ori de către angajator etc.
- dialog frecvent cu autoritățile spaniole în realizarea demersurilor necesare pentru obținerea dublei cetățenii, dublă cetățenie de care se bucură actualmente din partea statului spaniol de pildă, cetățenii portughezi, deci este posibil.
Climatul economic bilateral:
- în Spania sunt peste 500 de magazine și mici afaceri românești, dar și un procentaj important de persoane fizice autorizate(PFA) cu un rol deosebit și un impact pozitiv în economia spaniolă
- pe de altă parte, aducerea firmelor deținătoare de capital spaniol în România, presupune crearea și a unui climat favorabil în țara noastră, o atenție corectă din partea statului român, mai ales că realitate demonstrează un aspect deloc comod, costurile pentru proiectele dezvoltate pe teritoriul și în beneficiul României de către firmele spaniole, nu au fost încă achitate în totalitate de către partea română, situație deloc de neglijat, situație care nu trebuie aruncată în desuetudine, deși cu toata bunăvoința părții spaniole, înțelegerea de rigoare, demonstrată prin fapte, un milion de români trăind în Spania, ale căror probleme aproape sunt în totalitate gestionate de statul gazdă, drepturile civile ale cetățenilor români, ca și cetățeni europeni, fiind asumate și respectate de autoritățile spaniole întocmai și nediferențiat față de ale unui cetățean spaniol.
Colaborarea cu reprezentanții în Parlament a cetățenilor români din Spania, va fi una utilă, prioritară și aducătoare de beneficii tocmai românilor care locuiesc departe de casă fie pe teritoriul iberic, fie și mai departe în Insulele Canare și Baleare.
Cu siguranță, înainte de a sosi la post, pentru asumarea viitoarei misiuni, m-am angajat în a avea cel puțin o întâlnire în care voi prezenta un punct de vedere care va cuprinde un set de masuri sectoriale mult mai amplu, menit a sprijini misiunea diplomatică în realizarea activităților necesare în profitul comunității românești din Regatul Spaniei.
Aurelian Mihai, deputat Colegiul 1, Europa de Vest, circumscripția 43 diaspora, grupul parlamentar PNL
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA