TRAGEDIE ÎN FOTBALUL ROMÂNESC. UN FOTBALIST AL LUI DINAMO A DECEDAT PE TEREN
O nouă dramă pe terenul de fotbal din România. Dinamovistul Patrick Ekeng a încetat din viață după ce a căzut secerat pe teren în timpul meciului Dinamo-Viitorul fără a fi atins de nimeni, în minutul 70.
Ambulanța a pătruns pe gazon abia după două minute și l-a transportat pe Ekeng la Spitalul de Urgență, acesta fiind inconştient. El nu a fost resuscitat în ambulanță și s-a pierdut un timp prețios care poate îi salva viața. Jucătorul ar fi făcut un stop cardio-respirator și a fost resuscitat de 10 medici. Dănciulescu a ajuns la Urgență alergând, în lacrimi.
Patrick Ekeng, în vârstă de 26 de ani, a evoluat ultima oară pentru clubul spaniol Cordoba CF, pentru care a adunat 14 meciuri și a marcat un gol în Primera Division. Africanul și-a început cariera la Canon Yaoundé, iar apoi a mai jucat pentru cluburile Le Mans, Rodez (ambele din Franța) și Lausanne (Elveția).
Más historias
ECHIPA DE TINERET SUB 21 A ROMÂNIEI LA FOTBAL S-A CALIFICAT ÎN SEMIFINALELE CAMPIONATULUI EUROPEAN
ROMÂNIA U21 CÂȘTIGĂ CU 4-2 PARTIDA CU ANGLIA DE LA EUROPEANUL DE TINERET DIN ITALIA 2019
IOANA ALEXANDRA VOICA OBȚINE DOUĂ MEDALII DE AUR LA CAMPIONATUL DE PROMOVARE LA GIMNASTICĂ RITMICĂ DIN ARAGÓN