Jurnaliștii de la Gazeta Romaneasca din Italia au descoperit lucruri foarte ciudate în procesul de acceptare a proiectelor DRP. Iata doua exemple flagrante de prostie sau hotie, din partea functionarilor de la DRP.
Primul caz vine chiar din Spania, Societatea Teiamedia S.L. a câștigat contestația pentru proiectul denumit ”Radio Românul”, în valoare de 56.382 de lei. Dar proiectul nu apărea în lista celor respinse sau neeligibile. Deci contestație la ce?
Teiamedia S.L. apare cu un proiect aprobat, înregistrat cu nr. U1-1/624, și cu un al doilea proiect proiect, respins, cu nr. U1/625. La aprobarea contestațiilor apare un al treilea proiect, aprobat la reanalizare, cun nr. U1-1/890. Este un proiect diferit, avînd alt număr de înregistrare și o sumă diferită de cel respins, depus pe data de 18 aprilie 2016, la trei săptămâni după termenul stabilit de lege.
Al doilea caz este din Albania, unde de asemenea există o discrepanță evidentă la două proiecte aprobate, una în prima fază și cea de-a doua în faza contestațiilor. Astfel, asociația culturală ”Aromânii din Albania” a primit aprobarea de finațare pentru două proiecte, în valoare totală de 41.536 de lei. Al doilea proiect, cel aprobat după contestații, nu apare în tabelul proiectelor respinse sau neeligibile.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA