Fotbalistul Barcelonei, Lionel Messi, și-a anunțat retragerea din selecționata Argentinei după înfrângerea suferită la loviturile de departajare în fața reprezentativei statului Chile (2-4), în finala turneului Copa America 2016.
«Selecționata este un capitol încheiat pentru mine. Este a patra finală pe care am pierdut-o cu naționala Argentinei, a treia consecutivă», a explicat Messi, referindu-se la eșecurile suferite cu naționala «albiceleste» în finalele Cupei Mondiale 2014 și Copa America 2015 și 2016.
«Este un moment dur pentru mine și pentru întreaga echipă, este foarte dificil. Mi-aș fi dorit atât de mult să aduc un titlu de campion în Argentina, iar acum plec fără să fi reușit acest lucru», a explicat atacantul-vedetă al lui FC Barcelona în fața jurnaliștilor.
«Am făcut tot ceea ce am putut, dar nu e pentru mine. Am pierdut încă o finală, tot la loviturile de departajare, iar acest lucru m-a afectat foarte tare», a adăugat el.
În finala disputată duminică la East Rutherford, în apropiere de New York, starul argentinian nu a putut să iasă din marcajul foarte agresiv al chilienilor. În plus, el a ratat și primul penalty al Argentinei la loviturile de departajare.
La Copa America 2016, Messi a marcat în total cinci goluri, ceea ce i-a permis să devină cel mai bun marcator din istoria selecționatei țării sale, cu un total de 55 de reușite, una în plus față de fostul atacant Gabriel Batistuta.
Más historias
ECHIPA DE TINERET SUB 21 A ROMÂNIEI LA FOTBAL S-A CALIFICAT ÎN SEMIFINALELE CAMPIONATULUI EUROPEAN
ROMÂNIA U21 CÂȘTIGĂ CU 4-2 PARTIDA CU ANGLIA DE LA EUROPEANUL DE TINERET DIN ITALIA 2019
IOANA ALEXANDRA VOICA OBȚINE DOUĂ MEDALII DE AUR LA CAMPIONATUL DE PROMOVARE LA GIMNASTICĂ RITMICĂ DIN ARAGÓN