A FOST O VINERI…

A fost o vineri… o vineri nefastă… vinerea aceea rea, vinerea aceea monstruoasă, lipită de sufletul, lipită de trupul meu… o vineri care m-a cuprins într-un fel de scoică fără conținut și m-a ținut captivă întreaga zi . Ca prin ceață persista în mine un nume straniu, Aurora, Aura, Rora… chipul îmi era descompus, mâinile alungite și palide, ca ale unei moarte…

Aștept, așteptam cu fruntea lipită de ușă, o frunte care durea, o frunte sub care spaima era devorantă. Viața ei era ceva prea mare, ceva prea prețios ca să se stingă. Viața în sine, pentru fiecare dintre noi, e ceva prea mare, ceva prea prețios să se stingă înainte de a o fi trăit… Din cabinetul doctorului Alex. B. se auzeau glasuri, glasuri șoptite, frânte, vagi de termeni medicali… glasuri care pătrundeau în toate fibrele făpturii mele. Din când în când se auzea și glasul Aurei, un glas care tremura, un glas răzvrătit, trist, înspăimântat.

Pe neașteptate, ca într-un vis, îmi apăru în fața ochilor, înaltă, zveltă, ușor încruntată. Respira puțin sacadat, dar vibrant, ca întotdeauna când se pregătea să-mi spună ceva important sau să mă certe. Clocotea de viață și era plină de încredere.

Avea o siguranță și o căldură greu de imaginat. Era în lenjerie intimă, dar pe umeri avea o blană scumpă, de marmotă. Am închis ochii, tremuram, era ea?, nu era ea? Totul mi se părea halucinant, întruchipare stranie a unei minți bolnave. Am tresărit, ca trezită brusc dintr-un somn adânc. În apropierea mea am auzit o voce, vocea ei, dar o voce nesigură, o voce stinsă. Aura părăsea cabinetul dr. B. dar Aura pe care o aveam în față, nu mai semăna cu ea, era o creatură palidă, speriată, absorbită de ceva, care-i furase toată strălucirea. M-a luat de mână, s-a așezat alături de mine, pe colțul unei bănci.

Scoase un oftat profund… e târziu, mult prea târziu… ezită, acolo înlăuntru e o invazie, o proliferare a celulelor greu de imaginat. Mă privește, surâde cu un rictus amar în colțul buzelor. Ei, doctorii,  îl numesc „Carcinom Spino-Celular„ avansat, foarte avansat, stadiul 3B, inoperabil. Mâine o să mi se facă un nou consult, dar nu, nu asta contează, nu asta e important, importantă ești doar tu și puiul tău mic, puiul nostru, Cris, vulnerabilitatea, fragilitatea voastră blestemată. Surâde din nou, amuzată ușor. Niciodată n-am crezut că o să mă îngropi tu. Ce surprize ne oferă uneori viața, dar e bine așa, e foarte bine.

Pe neașteptate, redeveni ea însăși, lumină, numai lumină, o lumină neînchipuit de strălucitoare, în vreme ce eu, vietate chircită, pierdută într-un labirint al durerii, nu mai eram decât un bocet tragic, un chip desfigurat, o umbră cufundată în ceață și dezolare. Ce o să fac, ce o să facem fără ea? Îmi va lipsi zborul, visul, spontaneitatea. Durerea mă va transforma  într-o pasăre bolnavă, o pasăre oarbă, o pasăre fără aripi. Am atâtea lucruri de spus despre ea… era supărător de corectă, glasul îi era cald, gestul protector ca  o mângâiere… sufletul mare, făcut pentru iubire și jertfă.

Ajunsă acasă, cu picături fine de lacrimi pe obraji, l-a strigat pe Cris, (părea pregătită pentru întâlnirea asta, deși nu sunt sigură) l-a luat în brațe, cu o dragoste venită de departe, o dragoste numai și numai pentru el. Vibra pierdută în durere și, în același timp, cu o bucurie redobândită brusc, îl ținea strâns lipit de ea, îi construia povești, inventa cuvinte pe care i le șoptea la ureche. Multiplă și variată, îl captiva, îl emoționa, îl seducea. Cris, puiul meu, puiul ei, i-a păstrat în amintire până și parfumul, până și mirosul florilor pe care le-a iubit, fascinanții trandafiri galbeni, care rareori lipsesc de pe mormântul ei.

Uneori cred, că orice lucru este presimțit și nu mai există altceva decât așteptarea. A mai trăit doi ani, timpul a devorat-o încet, dar fără milă. De multe ori o simt, entitate invizibilă, cutreierând casa, atingându-ne, vorbindu-ne, într-un limbaj straniu, pe care doar noi îl putem descifra.  Alteori mă tem, aprind luminile, mă ascund în diferite colțuri întunecate. Când spun lucrul acesta nu mint, da, există ceva, există cineva.»

Gilberta Teresa Ariesanu