Polițiștii au reţinut marţi seară un suspect în vârstă de 58 de ani, bănuit că ar fi cel care a împuşcat doi bărbaţi pe un câmp de la marginea orașului Târgovişte. Suspectul este vânător autorizat și deţine legal o armă de vânătoare.
Este vorba de Mihai Gheorghe, în vârstă de 58 de ani, un mecanic ce lucrează la un service auto la Ulmi, nu departe de locul în care au fost împuşcaţi cei doi bărbaţi. Deși suspectul nu a recunoscut fapta, anchetatorii sunt convinşi că el este cel care a tras, pentru că testele ADN de pe tuburile cartuşelor trase, găsite în locul crimei, corespund cu ADN-ul său.
Se pare că bărbatul audiat este cercetat într-un alt dosar penal legat de o infracţiune pe drumurile publice şi îi fusese suspendat temporar dreptul de folosire a armei de vânătoare.
Suspectul a susţinut că nu îl cunoştea pe Gheorghe Ifrim, consilierul local din Răzvad ucis, deşi cei doi făceau parte din grupe care acţionau pe acelaşi fond de vânătoare.
Bărbatul a fost inclus într-un cerc de suspecţi din care au făcut parte 11 persoane. Declaraţiile sale contradictorii i-au făcut pe anchetatori să restrângă cercul şi să-l ridice pentru a-l duce la audieri. Anchetatorii au descoperit de asemenea arma cu care ar fi fost împuşcaţi consilierul local Gheorghe Ifrim şi bărbatul care muncea pentru acesta, Ion Neagu.
Dus la Spital pentru analize de rutină, potrivit procedurilor, bărbatul a spus că a fost la vânătoare de elefanţi.
Mihai Gheorghe riscă 25 de ani de închisore sau detenţia pe viaţă.