Acoperisul Arenei Naţionale ar putea fi demolat. Materialul folosit de constructor la acoperiş nu este omologat european, iar stadionul nu poate primi avizul de funcţionare în caz de incendiu. Până se va găsi o soluţie, stadionul Arena Naţională rămâne închis. Asta înseamnă bani pierduţi zilnic.
Până acum, din evenimetele găzduite pe stadion, s-au încasat 13 milioane de euro, nici 10% din investiţia în construirea arenei.
Primarul interimar al Capitalei spune că va demara o anchetă pentru a vedea cum s-a ajuns la această situaţie. Până atunci, singura soluţie care pare rezonabilă este ca toate activităţile să se desfăşoare cu acoperişul strâns, iar primăria așteptă un răspuns oficial de la ISU în acest sens.
Materialul din care este construit acoperişul nu este omologat, iar singura soluţie ar fi ca guvernul să dea un ordin prin care să fie recunoscut acest material şi în România.
Primăria Generală a anunţat şi că va face un audit pentru a vedea dacă cheltuielile pentru construirea Arenei Naţionale au fost corecte. Primarul interimar susţine că din punctul lui de vedere în acest caz a fost produs un prejudiciu.
Arena Naţională, cu o capacitate de peste 55.000 de locuri, a fost inaugurată în septembrie 2011. 63 de meciuri au avut loc pe stadion, dar şi două concerte. Încasările primăriei au fost doar 13 milioane de euro, în condiţiile în care întreţinerea arenei a costat 26 de milioane de euro.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă