Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat efectuează o vizită de lucru în Germania în perioada 25 – 28 aprilie, unde are programate întâlniri cu mediul de business german.
COMUNICAT DE PRESĂ
«Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a continuat seria întâlnirilor cu mediul de business german, în cadrul vizitei de lucru la Berlin, cu o întrevedere cu reprezentanții Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft (OADW)-Comitetul Economiei Germane pentru Relațiile cu Estul, organizată cu sprijinul Ambasadei României la Berlin.
În cadrul întâlnirii, la care au participat reprezentanți ai unora dintre cei mai importanți investitori germani prezenți pe piața românească sau interesați de Romania ( Metro Group, Andritz Hydro, Lufthansa Technik Maintenance, Airbus, Egger, Pflüger s.a.), au fost prezentate principalele măsuri ale Guvernului României destinate creșterii atractivității cadrului general de business, atât prin reducerea birocrației și crearea unei arhitecturi fiscale atrăgătoare pentru investitori, cât și prin acordarea de scheme de ajutor de stat menite să susțină investițiile în funcție de regiunea în care acestea se materializează.
Pionieratul firmelor germane în implementarea învățământului dual în România, cât și performanța lor în crearea de produse cu valoare adăugată mare în țara noastră sunt contribuții benefice pentru ecosistemul de business românesc, creând până în prezent peste 250.000 de locuri de muncă”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.
«În context, au fost abordate și propuneri de creștere a amprentei investiționale a capitalului german în România și soluții privind provocările pe care investitorii le întâmpină în dezvoltarea afacerilor în țară noastră.
O delegație a Comitetului Economiei Germane pentru Relațiile cu Estul formată din reprezentanți ai unor companii prestigioase din Germania va fi prezentă la jumătatea lunii iunie la București pentru continuarea discuțiilor inițiate astăzi la Berlin pe tema investițiilor în România.»
* * *
OADW a fost creată în 1952 ca un organ comun al uniunilor și asociațiilor de vârf ale economiei Germaniei care promovează întreprinderile germane în diferite domenii: comerț, industrie, servicii.
Biroul de Presă
Ministerul pentru Mediul de Afaceri,
Comerț și Antreprenoriat
Tel.: 021 20 25 152
e-mail: birou_presa@imm.gov.ro
presa.ministermediudeafaceri@gmail.com