După ce a condus cu mână forte PNL și a pierdut răsunător la alegerile parlamentare din 2016 aducând partidul la 20%, Alina Gorghiu se află la un pas de a fi exclusă din PNL.
Liberalul Dragomir Tomaşeschi, membru în Biroul Permanent Naţional al PNL, a anunţat că va cere în următoarea reuniune a conducerii partidului excluderea Alinei Gorghiu, considerând că aceasta şi-a premeditat, absenţa de la lucrările Comisiei Juridice a Senatului.
Dragomir Tomaşeschi a declarat că absenţa acesteia din şedinţa Comisiei Juridice a Senatului nu poate fi tolerată în interiorul partidului, întrucât la reuniunea respectivă s-a votat un subiect important, precum graţierea pedepselor pentru fapte de corupţie.
”Ca membru în Biroul Permanent Naţional PNL voi cere excluderea din partid a senatoarei Alina Gorghiu pentru lipsa ei din Comisia Juridică a Senatului. Cred că a fugit întrucât îşi sprijină prietenii din PSD şi ALDE. Sunt sigur că a fost un act premeditat.
E inadmisibil ce s-a întâmplat. Dacă pleci din comisie, anunţi liderul de grup, ca să te înlocuiască cineva. Nu mai putem continua aşa, ne facem de râs şi nu suntem credibili”, a spus Tomaşeschi.
Și preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a atacat-o pe Gorghiu pe Facebook, scriind că opoziţia contează şi este relevantă atunci când este prezentă, iar cei care lipsesc la mize politice foarte mari sunt cei care fac „opoziţia praf” şi întreţin senzaţia unei complicităţi subterane cu agenda celor care fac „din hoţie o virtute”.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă