Vineri, 28 aprilie a.c., Ambasada României în Regatul Spaniei a organizat un nou eveniment cultural din ciclul Serile „Acasă” ale Ambasadei.
Publicul prezent la întâlnirea literară ce face parte din ciclul „Scriitori români din Spania” a asistat la prezentarea volumului de poezie „Egometría-Egometrie” semnat de doamna Elisabeta Boțan.
Evenimentul a fost deschis de reprezentantul misiunii diplomatice, Magdalena-Denisa Lungu, consilier diplomatic, care a subliniat obiectivul acestui proiect, acela de popularizare a valorilor românești din Spania, care prin talentul și munca lor construiesc veritabile punți de legătură între culturile română și spaniolă.
Diplomatul a făcut o scurtă prezentare a evoluției literare a doamnei Elisabeta Boțan, după care au luat cuvântul cei doi critici literari participanți la eveniment, Gregorio Muelas Bermúdez și Heberto de Sysmo.
Cei doi specialiști au analizat din punct de vedere tehnic discursul poetic al invitatei, subliniind sensibilitatea creației sale; totodată, a fost apreciată calitatea traducerilor literare din creațiile unor autori români și spanioli.
Seara s-a încheiat cu lectura în limba română și în limba spaniolă a câtorva poezii din volumul „Egometría-Egometrie”.
Más historias
GUVERNUL SPANIOL A APROBAT LEGISLAȚIA PRIN CARE ANGAJAȚII LA DOMICILIU VOR AVEA DREPTUL LA ȘOMAJ
GARDA CIVILĂ SPANIOLĂ INVESTIGHEAZĂ CAZUL MORȚII UNEI FEMEI ȘI AL SINUCIDERII PRESUPUSULUI ASASIN AL ACESTEIA, UN BĂRBAT DE NAȚIONALITATE ROMÂNĂ
ACTUALIZAREA CONDIȚIILOR DE CĂLĂTORIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA