Pe data de 7 noiembrie 2017, ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac a avut o reuniune la Bruxelles cu membrii ai comunității românești din regiune, reprezentanți ai mediului asociativ, precum și ai mass-media de limba română.
Obiective permanente pe agenda Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) sunt înființarea de noi școli românești în afara granițelor țării, procesul de reîntoarcere și reinserție socio-profesională a românilor din străinătate, precum și perfecționarea modalităților de sprijin oferite de Guvernul României comunităților istorice și diasporei de mobilitate.
Agenda de discuții a cuprins oportunitățile de finanțare oferite de către minister pentru proiecte și activități, dar și modificările legislative propuse de către MRP.
Ministrul Andreea Păstîrnac a prezentat, de asemenea, măsurile adoptate în vederea facilitării procesului de reîntoarcere în România, precum programul aflat deja în derulare Diaspora Start-up, prin care românii pot primi până la 40.000 de euro finanțare nerambursabilă.
În contextul aproprierii anului Centenar, oficialul român a prezentat pe larg proiectul MRP dedicat celebrării a 100 de ani de la Marea Unire intitulat „Centenar prin Înfrățiri”, care își propune dezvoltarea de rețele asociative create pe baza legăturilor de înfrățire între localități, asigurând o cooperare structurată, intensă și multilaterală între unități administrativ-teritoriale din România și din comunitățile istorice și emergente.
Andreea Păstîrnac a avut o întrevedere de lucru cu Emir Kir, primarul comunei Saint-Josse-ten-Noode, în cadrul căreia s-a discutat despre procesul de înfrățire a sectorului 5 al orașului București și Saint-Josse-ten-Noode.
Totodată, în marja deplasării, ministrul Andreea Păstîrnac a luat parte la dezbaterea „Diaspora românească în Uniunea Europeană”, organizată la Parlamentul European de către Rombel, Consiliul Românilor de Pretutindeni și GRASP.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
PROPATRIA 2023 SE EXTINDE ÎN EUROPA: FESTIVALUL ADUCE ARTIȘTI ROMÂNI ÎN COMUNITĂȚILE DIASPOREI
PROIECTUL „TABĂRĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ – ARTĂ, TRADIȚII ȘI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ” A AJUNS LA FINAL