Icono del sitio Gazeta de Spania

ANGEL TÎLVĂR, MINISTRUL DELEGAT PENTRU RELAȚIILE CU ROMÂNII DE PESTE HOTARE, S-A ÎNTÂLNIT CU REPREZENTANȚII COMUNITĂTII ROMÂNEȘTI DIN BULGARIA

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut, în cadrul vizitei efectuate la Sofia, o întâlnire cu reprezentanți ai mediului asociativ din comunitatea românească din Bulgaria.

Ministrul delegat a prezentat prioritățile mandatului său în ce privește relația României cu românii de pretutindeni, accentuând asupra aspectelor referitoare la comunitățile istorice din jurul granițelor.

Ministrul Angel Tîlvăr s-a referit la demersurile depuse în vederea organizării primului Congres al Românilor de Pretutindeni, la cele privind modificarea legislației privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor depuse de românii de peste hotare și la acțiunile pe care Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni le întreprinde pentru a sprijini mediul asociativ în eforturile de accesare a fondurilor oferite prin intermediul programelor sale.

Oficialul român a insistat, de asemenea, asupra activității Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni în direcția susținerii eforturilor depuse pentru  păstrarea și afirmarea  identității românești. Ministrul delegat a încurajat asociațiile românilor din Bulgaria să încheie parteneriate cu organizații românești din județele de pe malul românesc al Dunării.

Reprezentanții mediului asociativ au subliniat importanța educației în limba română pentru păstrarea identității etnice, solicitând sprijin în direcția înființării unui al doilea liceu cu predare în limba română în Bulgaria, la Vidin, într-o regiune cu o importantă prezență românească, și a recunoașterii caracterului de limbă maternă pentru limba română în sistemul de învățământ.

Totodată, ministrul delegat a făcut o vizită la biserica Sfânta Treime din Sofia, lăcaș de cult aflat în proprietatea statului român.

Departamentul pentru romanii de pretutindeni

Salir de la versión móvil