22 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

Aniversarea a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei

Ministerul Afacerilor Externe salută împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice cu Regatul Spaniei.

Bazate pe profunde legături istorice, culturale şi umane, relaţiile de cooperare dintre România şi Regatul Spaniei din ultimele decenii au cunoscut o evoluţie remarcabilă, favorizată şi de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană şi NATO, procese pe care Spania le-a susţinut în mod constant.

România şi Regatul Spaniei împărtășesc viziuni şi obiective într-o arie largă de domenii, iar apartenenţa comună a celor două state la spaţiul european şi euro-atlantic constituie un fundament solid, care contribuie în mod substanţial la accelerarea şi diversificarea cooperării bilaterale, în beneficiul cetățenilor ambelor state.

În ultimii ani, relaţiile dintre România şi Regatul Spaniei au cunoscut o dezvoltare constantă, inclusiv în ceea ce priveşte dialogul politico-diplomatic, favorizat de contactele frecvente la nivel înalt. Totodată, au avut loc numeroase întrevederi ale miniştrilor de resort din cele două ţări, care au contribuit la amplificarea şi diversificarea cooperării în domenii de interes prioritar pentru cele două părţi, printre care agricultura, economia şi comerţul, munca şi afacerile sociale, justiţia, afacerile interne, turismul.

Schimburile comerciale şi cooperarea economică bilaterală au constituit un domeniu de referinţă pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale de-a lungul timpului. Chiar şi în contextul crizei economico-financiare globale, autorităţile române şi spaniole şi actorii economici din cele două ţări au reuşit să genereze şi să fructifice oportunităţile oferite de cele două economii în acţiuni importante de cooperare. Stau mărturie în acest sens dublarea schimburilor comerciale în perioada 2009-2015, nivelul atins în 2015 fiind de circa 3,2 mld. euro, şi dublarea volumului investițiilor cu capital spaniol în România, în aceeaşi perioadă.

Un element de importanță aparte pentru apropierea dintre cele două ţări îl reprezintă comunitatea română din Spania, cea mai numeroasă dintre cele străine, veritabilă şi solidă „punte de legătură” între cele două societăţi. Spania a fost una dintre primele ţări în care s-a implementat proiectul privind predarea cursului de limbă, cultură și civilizație românească în state membre UE (LCCR). Cetăţenii români din Spania au o contribuţie însemnată în dezvoltarea economiei spaniole, dar şi a celei româneşti, fiind apreciaţi şi respectaţi pentru nivelul ridicat de integrare.

Ca reflectare a acestor evoluții pozitive, cele două ţări au decis, în 2013, ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, marcând voinţa comună de a trece la o etapă superioară în planul relaţiilor şi cooperării bilaterale. Acest nou statut permite conferirea unui ritm susținut şi a unui plus de substanță dialogului interguvernamental bilateral, consolidând tendinţa de aprofundare a cooperării în domeniile de interes comun şi reflectând, astfel, voinţa politică comună de valorificare deplină a potențialului cooperării dintre România şi Regatul Spaniei.