28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ATENTAT TERORIST LA ISTANBUL

Primele indicii conduc spre gruparea jihadistă Stat Islamic (Daesh) ca autor al atacului terorist de pe aeroportul Ataturk din Istanbul în care cel puțin 36 de oameni și-au pierdut viața și multe alte persoane au fost rănite.

Într-o declarație făcută chiar la locul tragediei,  prim-ministrul turc a indicat Statul Islamic drept responsabil probabil al atentatului dar a negat existența unor falii de securitate, arătând că atacul a fost mai grav pentru că atentatorii au avut arme automate.

Binali Yildirim a explicat că cei trei kamikaze, cărora nu le-a precizat nici identitatea, nici naționalitatea, au deschis focul asupra pasagerilor cu pistoale-mitralieră înainte de a se arunca în aer.

kalashnikov
Una dintre armele folosite de terorişti

El a precizat că atacatorii au sosit cu un taxi la aeroport și a dezmințit zvonul că unul dintre teroriști ar fi scăpat, adăugând însă că sunt investigate toate posibilitățile. Premierul turc a adăugat că traficul aerian a fost reluat începând de la ora locală 03.00.

«Există o amenințare globală și obiectivul este uciderea de oameni nevinovați. Lupta contra terorismului trebuie să fie asumată de toți. Este semnificativ că acest atac are loc exact când ne normalizăm relațiile cu vecinii noștri», a arătat Yildirim, aluzie la acordul cu Israel de restabilire a relațiilor diplomatice, semnat marți, și la tentativele de reconciliere cu Rusia», a spus acesta.

Consulatul General al României la Istanbul asigură asistența consulară pentru aproximativ 40 de cetățeni români, care au solicitat sprijin după atentatul de la aeroportul Ataturk, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropiere, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Pe tot parcursul nopții, echipele consulare s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află și cetățeni români.

«Cetățenii români aflați în atenția Consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomerației provocate de panică. Viața persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor.

Familiile din România a peste 20 de cetățeni români aflați în aeroport în momentul deflagrațiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul.

Se depun eforturi pentru identificarea unor soluții cât mai rapide pentru repatrierea cetățenilor români ale căror zboruri au fost anulate. Situația este monitorizată permanent de către Centrala Ministerului Afacerilor Externe, o echipă consulară din cadrul MAE fiind pregătită, în caz de necesitate, să se deplaseze la Istanbul pentru extinderea demersurilor de acordare a asistenței consulare cetățenilor români», precizează MAE.

Cetățenii români precum și rudele acestora au la dispoziție contactele telefonice ale Consulatului General la Istanbul +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum și telefonul mobil de urgență al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695. Pe parcursul nopții precedente, Call Center-ul MAE a preluat 10 apeluri telefonice din partea cetățenilor aflați în aeroportul din Istanbul, asigurându-le asistența necesară.