În perioada 17-20 septembrie 2015, am efectuat o vizită în Roma făcând parte din delegaţia Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, vizită care şi-a propus valorificarea relaţiilor speciale româno-italiene în plan politic şi economic, cu în perspectiva dialogului parlamentar bilateral, cât mai ales menţinerea unei strânse legături cu membrii comunităţii de români care trăiesc în Italia.
Comunitatea românească din Italia reprezentând prima comunitate străină din peninsula, precum şi cea mai mare comunitate de români din afara României, impune stabilirea unei comunicări susţinute cu oficialii parlamentari şi guvernamentali italieni, precum şi iniţierea de proiecte concrete la nivelul autorităţilor locale, în vederea identificării unor posibile soluţii la problemele cu care se confruntă cetăţenii români aflaţi în Italia.
Astfel, în programul vizitei au fost incluse întrevederi cu preşedintele Comitetului pentru aleşii din străinătate din cadrul Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Deputaţilor italiene, domnul Fabio Porta, şi cu membri ai comitetului, cu şeful Departamentului pentru egalitate de şanse din Guvernul Republicii Italiene, domnul Corrado de Rosa, şi cu reprezentanţi ai Departamentului pe domeniile privind combaterea violenţei, acordarea sprijinului necesar femeilor abuzate, combaterea abuzurilor asupra minorilor şi prevenirea traficului de persoane, cu preşedintele Tribunalului pentru minori, doamna Melita Cavallo, precum şi la Primăria Romei, cu doamna Francesca Danese, şeful Departamentului pentru Politici sociale şi locative.
În acest sens, delegaţia parlamentară română din care am făcut parte, a avut întâlniri cu reprezentanţi ai cultelor neoprotestante şi romano-catolic, ai Episcopiei Române Ortodoxe din Italia şi cu membri ai comunităţii de români din Italia. In contextul deficienţelor semnalate de cetăţenii români aflaţi în Italia şi care vizau inclusiv aspecte logistice pe segmentul consular, delegaţia parlamentară a efectuat o vizită la noul sediu al secţiei consulare de la Roma şi a avut un schimb constructiv de opinii cu personalul consular român.
Convorbirile cu interlocutorii italieni au vizat domenii extinse precum aprofundarea ansamblului relaţiilor dintre România şi Republica Italiană, posibilităţi de stimulare a schimburilor economice, care la sfârşitul anului 2014, au depăşit valoarea de 12 miliarde euro, dezvoltarea de antreprenoriale, cu echilibrarea balanţei prin creşterea prezenţei capitalului şi al know-how-ul românesc pe piaţa italiană, schimburi de experienţe şi expertiză pe segmentul absorbţiei de fonduri europene, incluziunea în societatea italiană a cetăţenilor români care trăiesc în Italia, precum şi dificultăţile semnalate de aceştia în ultima perioadă.
De asemenea, în ultimul domeniu abordat, am adus în atenţia părţii italiene aspecte concrete privind: simplificarea condiţiilor pentru obţinerea de către cetăţenii români a cărţii de alegător – „tessera”, evitându-se astfel pierderea mai multor zile pentru deplasarea la autorităţile italiene cu competenţe în materie, situaţia copiilor români luaţi în custodie de Tribunalul pentru minori din Italia şi analiza cu prioritate a acestor cazuri, în vederea repatrierii acestor copii prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţii, prezenţa pe piaţa muncii din Italia a cetăţenilor români, cu accent pe cazurile de abuzuri sexuale la locul de munca, lipsa contractelor sau depăşirea programului de lucru, în contextul respectării drepturilor omului şi al principiilor consacrate la nivel european, lipsa mediatorilor interculturali în cadrul administraţiei publice şi al unui consilier la Primăria Roma pentru problematica specifică comunităţii de români, etc.
Aşadar, prin întâlnirea cu membrii comunităţii de români din Roma şi împrejurimi, a oferit acestora posibilitatea de a scoate în evidenţă probleme de care aceştia se lovesc în raport cu autorităţile italiene şi proiectele promovate la nivelul asociaţiilor de români, pentru a veni, astfel, în sprijinul întregii comunităţi, iar printre subiectele abordate s-au numărat: importanţa organizării cursurilor de limbă română, ca bază pentru păstrarea identităţii naţionale, echivalarea diplomelor de studii, ridicarea abuzivă a maşinilor înmatriculate în România, incidentele de la Roma – Borghesiana şi urgentarea acestor anchete, posibilitatea creşterii numărului de parlamentari care să-i reprezinte în forul legislativ român pe românii aflaţi în afara graniţelor ţării, participarea membrilor comunităţii la activitatea politică din Italia, prin propunerea şi susţinerea candidaţilor din rândurile comunităţii pe listele formaţiunilor politice italiene şi valorificarea oportunităţilor existente.
Din partea delegaţiei noastre am dorit să subliniem necesitatea unei dinamici active între asociaţiile româneşti din Italia şi autorităţile locale, în vederea facilitării integrării membrilor comunităţii româneşti în societatea italiană şi şi-au exprimat întreaga disponibilitate faţă de o comunicare permanentă între Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor şi membrii comunităţii. In acest sens, demnitarii români prezenţi la Roma i-au îndemnat pe cetăţenii români aflaţi în Italia de a-i contacta, în vederea transmiterii problemelor concrete şi a proiectelor de interes pentru care solicită consiliere.
Susţin în continuare atât în Legislativul României, cât şi în cadrul întâlnirilor oficiale avute în afara ţării, că rolul Parlamentului este acela de a oferi un cadru legislativ optim şi de durată, atingând problemele existente în diaspora şi venind în soluţionarea acestora, dar insist asupra rolului actualului Guvern care nu demonstrează că doreşte să îşi ia în serios atribuţiile care îi revin, neinsistând asupra găsirii rezolvării acestor probleme semnalate atât de mine de-a lungul acestor ani, ori semnalate de către alte delegaţii parlamentare care cunosc şi au transmis aceste lucruri Executivului, precum expuse direct din partea cetăţenilor români din străinătate, situaţii a căror rezolvare depinde în mare măsură de activitatea şi rolul Guvernului, încă neangajat suficient in găsirea celor mai bune şi rapide rezolvări atât de necesare celor aflaţi departe de casă.
În privinţa însă a rolului Parlamentului, consider că este prioritare ca pe termen foarte scurt sunt cele două proiecte privind atât votul prin corespondenţă cât şi suplimentarea numărului reprezentaţilor diasporei în Legislativul României.
Concluzionând, vizita efectuată la Roma a constituit un element important pentru aprofundarea relaţiilor parlamentare bilaterale şi a evidenţiat rolul comisiilor de specialitate în angajarea părţilor română şi italiană într-un dialog deschis şi constructiv pe subiecte aflate pe agenda bilaterală, dar şi de interes pentru comunitatea românească din Italia.
AURELIAN MIHAI, deputat PNL diaspora
In ce priveste numarul de parlamentari ,minte .S-a votat si de catre liberali si tot atatia raman .Cu votul prin corepondenta sunt pe ultima suta de metri si vad ca mai important e sa plece Ponta .Si nu inteleg : » dar insist asupra rolului actualului Guvern care nu demonstrează că doreşte să îşi ia în serios atribuţiile care îi revin, neinsistând asupra găsirii rezolvării acestor probleme semnalate atât de mine de-a lungul acestor ani…» Poate revine domnul deputat .