23 noviembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

AUTORUL ATENTATULUI DE LA NISA A AVUT COMPLICI ȘI A PLĂNUIT ATACUL CU LUNI DE ZILE ÎNAINTE

Autorul atentatului de la Nisa de la 14 iulie soldat cu cel puțin 84 de morți, tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a beneficat de susținere și complicități, a anunțat procurorul responsabil de anchetă, Francois Molins.

În cadrul unei declarații de presă, procurorul francez a precizat că există progrese notabile în ancheta derulată de peste 400 de anchetatori.

«Investigațiile au permis nu numai să confirmăm încă o dată caracterul premeditat al actului criminal comis de către Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ci și să stabilim că acesta a putut beneficia de susținere și complicități în pregătirea și comiterea actului său criminal», a declarat Mollins.

Doi franco-tunisieni, un tunisian, un albanez și o franco-albaneză, cu vârste între 21 și 42 de ani, au fost deferiți justiției pentru a fi inculpați pentru asociere în vederea comiterii de acte teroriste și asasinate. ‘Ei nu sunt cunoscuți de serviciile de informații’, a precizat Molins.

În baza analizei telefonului mobil al ucigașului, care a dus la identificarea a numeroase contacte cu ei, acești suspecți au fost reținuți, a precizat procurorul, adăugând că legătura între Lahouaiej Bouhlel și ceilalți suspecți a fost stabilită datorită elementelor găsite în camion și pe armele descoperite.

Amprentele unuia dintre suspecți au fost găsite pe portiera din dreptul pasagerului a camionului de 19 tone cu care Lahouaiej Bouhlel a zdrobit 84 de persoane și a rănit peste 350 de răniți.

Cincisprezece dintre ei ‘au încă în acest moment un pronostic’ conform căruia viața le este în pericol, a precizat procurorul.

Lahouaiej Bouhlel pare să fi gândit planul său criminal cu mai multe luni înainte de a trece la acte, potrivit procurorului.

Tot pe telefonul atacatorului de la Nisa s-au găsit o fotografie cu un concert de pe Promenade des Anglais și o fotografie a unui articol privind ‘captagon’, un drog despre care se știe că este utilizat de jihadiștii responsabili de atentate teroriste.