Icono del sitio Gazeta de Spania

BESTIA CARE A AGRESAT SEXUAL DOI MINORI ÎNTR-UN LIFT, ESTE POLIȚIST!

Bestia care a agresat sexual doi minori, într-un lift al unui bloc din Bucureşti a fost prins de poliţişti. Pe lângă fapta în sine, care este șocantă,  și mai șocant este că bărbatul este un polițist. Individul şi-a recunoscut faptele şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit surselor, după audieri, se pare că bărbatul va fi pus sub acuzare, pentru o faptă asemănătoare petrecută în 2012. Acesta ar fi agresat, tot în lift, o fetiță de șapte ani care se întorcea de la școală.

În 2012, acesta a atacat și violat o fetiță de șapte ani chiar în apropierea școlii. El a așteptat-o pe fetiță la poarta unității de învățământ, a urmărit-o și a ademenit-o într-un lift și a violat-o.

Conducerea școlii respective nu a confirmat evenimentul și a înceract să îl țină ascuns.

”Persoana bănuită de săvârşirea acţiunii de agresiune sexuală a fost depistată în urma informaţiilor transmise de colegii din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Acesta este un caz izolat în cadrul Poliţiei Române. El a activat în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti începând cu anul 2010.

În acest moment, poliţiştii continuă să întreprindă toate demersurile astfel încât cel în cauză să fie tras la răspundere conform legii atât pentru ceea ce s-a întâmplat acum cât şi pentru lucrările mai vechi aflate în instrmentare care nu au putut fi finalizate din lipsă de probe”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGP.

Poliţiştii au efectuat percheziţii luni după-amiază la locuinţa bărbatului.

Percheziţiile au loc după ce bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”La data de 08.01.2018, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul S.E. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală.

În ziua de 05.01.2018, în intervalul orar 10:10-10:55, în incinta unui bloc din sectorul 6 – în  lift şi pe palierul etajului 8 –   inculpatul S. E. a pupat-o pe obraji, pe gură şi în zona abdominală şi i-a pus mâna în zonele intime persoanei vătămate, minoră, în vârstă de 5 ani şi l-a pupat pe obraji  pe minorul  în vârstă de 9 ani.

În cauză urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în vederea luării măsurii arestării preventive a  inculpatului pe o durată de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a persoanei în cauză în fapte similare», a anunţat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Agentul, în vârstă de 46 de ani, a fost depistat cu ajutorul colegilor de la Brigada Rutieră care l-au recunoscut după imaginile făcute publice de achetatori. Și totuși se pune întrebarea, de ce abia după trei zile? Chiar niciun coleg al acestuia nu a văzut inaginile care au tot fost date la televizor?

Potrivit unui poliţist care a participat la identificarea acestuia, Eugen Stan era cunoscut printre colegi ca «Violatorul». El îşi primise porecla în urma unui episod violent, când ar fi intrat în casă peste o femeie, cu intenţii nu tocmai onorabile.

”De ani de zile iubesc copiii!”

În cadrul audierilor, el le-ar fi mărturisit colegilor săi că îi plac copiii de ani buni, lucru care le-a ridicat semne de întrebare anchetatorilor cu privire la posibilitatea că incidentul de vineri ar putea să nu fie unul izolat. Da, aceasta este declarația dezaxatului, ”De ani de zile iubesc copiii”!

Eugen Stan, în vârstă de 45 de ani, este agent în cadrul Brigăzii Rutiere din 2010, anterior fiind  agent la Jandarmerie. Acesta ar locui alături de concubina sa, într-un apartament din judeţul Ilfov, în Măgurele. De asemenea, poliţistul este  divorţat şi are doi copii.

De altfel, fosta soție a mărturisit că individul este un tip violent dar că nu au bănuit nicio clipă că este capabil de asemenea fapte.

 

Salir de la versión móvil