Compania aeriană BlueAir va introduce de anul viitor zboruri directe de la Iaşi către Berlin şi Valencia.
Începând cu 1 iunie 2017, vor fi disponibile cursele Iaşi – Berlin şi Iaşi – Valencia, a declarat conducerea Aeroportului Iaşi.
Către Berlin vor fi trei curse săptămânal, iar spre Valencia două curse.
«După Koln şi Munchen, efortul de a conecta Iaşiul cu capitala Germaniei devine realitate. Legătura cu cel mai puternic centru economic din Europa înseamnă o şansă în plus de dezvoltare pentru regiunea noastră, existând astfel posibilitatea ca oamenii de afaceri străini să îşi deschidă noi afaceri aici.
În plus, sunt numeroase solicitări pentru înfiinţarea rutei Iaşi – Berlin întrucât mulţi concetăţeni au un loc de muncă în această metropolă. Valencia este o zonă turistică foarte căutată, dar şi un oraş unde locuiesc numeroase comunităţi de români din zona Moldovei», a declarat, mieruri, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Iaşi, Marius Bodea.
Acesta mai afirmă că, în 2017, traficul pe aeroportul din Iaşi ar putea atinge 1,5 milioane de pasageri, faţă de 850.000, cât reprezintă estimarea pentru acest an.
Iaşi are în prezent, legături directe cu 16 oraşe europene, zborurile fiind efectuate de patru companii aeriene.
De la 1 octombrie, de pe aeroportul din Iaşi vor fi introduse zboruri directe către Cluj Napoca şi Timişoara, iar din iunie 2017 spre Constanţa.