23 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CATEDRALA ORTODOXĂ DE LA MADRID ESTE TERMINATĂ ȘI VA GĂZDUI PRIMA SLUJBĂ SÂMBĂTĂ 18 NOIEMBRIE

Se va săvârși prima Sfântă Liturghie arhierească în Catedrala Ortodoxă Română de la Madrid, care își va deschide porțile sâmbătă, 18 noiembrie 2017.

Cu această ocazie vor participa: IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, IPS Policarp, Mitropolitul grec al Spaniei și Portugaliei și Exarh al Mării Mediterane, PS Ignatie al Hușilor, PS Siluan al Episcopiei Italiei, PS Timotei al Episcopiei Spaniei și Portugaliei și PS Marc Nemțeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

Evenimentul va debuta la ora 09.00 cu primirea ierarhilor, care, de la ora 10.00, în sobor de preoți și diaconi, vor săvârși Sfânta Liturghie, urmată de cuvenitele cuvântări și agapa frățească. Adresa: C/ Tubas nr. 9, Madrid

Catedrala a costat, potrivit cifrelor oficiale înaintate de Biserica Ortodoxă, aproximativ șase milioane de euro iar complexul arhitectonic va cuprinde Catedrala, o școală românească și sediul Episcopiei. Banii au provenit în special de la bugetul României și din donațiile românilor din Spania. Catedrala se vrea un loc pentru păstrarea identității românești în Spania.