Icono del sitio Gazeta de Spania

CAZUL ROMÂNULUI ÎMPUȘCAT MORTAL ÎN ITALIA: ANCHETATORII AU STABILIT CĂ PENSIONARUL A MINȚIT

Cazul românului împuşcat mortal în Italia: Pensionarul care a împuşcat mortal un român a făcut declaraţii false în faţa anchetatorilor, care au stabilit că presupusul hoţ se afla pe scara exterioară a vilei, nu în incinta acesteia, cum a afirmat italianul, informează site-ul publicaţiei La Stampa.

Anchetatorii nu au găsit urme de sânge în interiorul locuinţei, iar procurorii Alberto Nobili şi Antonio Pastore contestă versiunea prezentată de pensionar. În plus, autorităţile italiene au stabilit că românul nu era înarmat.

«Românul a fost împuşcat direct în inimă, în timp ce se afla pe scara exterioară a vilei; nu intrase încă în locuinţă», a declarat o sursă din cadrul investigaţiei.

Francesco Sicignano, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat, modificându-se încadrarea iniţială, de omor calificat prin exces în legitimă apărare.

Un român a fost împuşcat mortal, în cursul nopţii de luni spre marţi, în curtea unei vile situate la periferia oraşului italian Milano în care ar fi intrat prin efracţie pentru a fura, proprietarul casei fiind arestat preventiv reţinut sub acuzaţia de crimă, o situaţie juridică ce a stârnit polemici în Italia. Incidentul a avut loc în Vaprio D’Adda, localitate situată în provincia italiană Milano.

Francesco Sicignano, un pensionar în vârstă de 65 de ani, trezit de zgomote suspecte, a declarat că a luat o armă de foc pe care o procurase după mai multe spargeri şi a ieşit în holul propriei vile. A observat o persoană în întuneric şi a tras un foc de armă. Apoi a ieşit pe balcon şi a tras alte două focuri în aer, în contextul în care mai multe persoane fugeau din locuinţa sa. Când a revenit în casă, a găsit corpul unui bărbat necunoscut şi a efectuat manevre de resuscitare, după care a chemat carabinierii.

Primul foc de armă a provocat moartea unui român în vârstă de 28 de ani care se pare că intrase în vilă pentru a fura. Complicii românului au reuşit să fugă şi sunt căutaţi de poliţia italiană.

Francesco Sicignani locuieşte în propria vilă cu soţia, cu fiul şi nora, care au copii. Pensionarul italian susţine că a achiziţionat o armă semiautomată după ce casa familiei sale a fost spartă de patru ori în ultimele luni.

Polemicile au izbucnit în contextul în care pensionarul italian a fost reţinut sub acuzaţia de omor calificat prin exces în legitimă apărare.

«Din august până acum, din ce ştim noi, vila a fost spartă de patru ori. Sunt oameni buni, au copii în casă. Dacă aş fi fost în aceeaşi situaţie, l-aş fi împuşcat şi eu», a declarat un vecin.

Carabinierii au stabilit că pensionarul făcuse o plângere pentru furt în urmă cu un an.

sursa: mediafax

Salir de la versión móvil