Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat președintelui Klaus Iohannis declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală față de Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în perioada în care aceștia aveau calitatea de miniștri.
«Cererea a ajuns la Președinție și este în analiză«, au precizat pentru AGERPRES reprezentanți ai Administrației Prezidențiale.
Parchetul amintește că, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituțională a statuat că, în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecție și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției.
«Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale«, mai susțin procurorii.
Más historias
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat
Proiectul HG Sustainable: Educație pentru Leadership Responsabil și Dezvoltare Durabilă